Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 6, 46-49; 7, 1 (Temelia vieții duhovnicești)

Luca 6, 46-49; 7, 1 (Temelia vieții duhovnicești)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 21 Oct, 2020

„Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră; și, venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ, fără temelie, și, izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare. Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.”

Pași spre desăvârșire

Origen, Despre principii, Cartea Întâia, VIII, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 79

„(...) Fiecare din cei ce gustă din părtășia cu Hristos ca Înțelep­ciune, cunoaștere și sfințire se desăvârșesc și urcă tot mai sus pe treptele virtuților, sfințindu-se prin participarea la lucrarea Duhului Sfânt, curățindu-se tot mai mult și mai deplin, și primind cu tot mai multă vrednicie darul înțelepciunii și al cunoașterii. Iar după ce s-au îndepărtat de orice pată a necurăției și a neștiinței, se ajunge la o atât de înaltă treaptă de integritate și de curăție, încât ființa pe care au primit-o de la Dumnezeu revine la o stare vrednică de Dumnezeu, Care, se știe, i-a dat ființa într-un chip cu mult mai curat și mai desăvârșit: abia atunci creatura ajunge vrednică de Creatorul ei (conf. Ioan 1, 34). Căci, cel care va ajunge la starea în care l-a vrut Creatorul va înțelege că, bazându-se pe ajutorul lui Dumnezeu, puterea lui e vie în toată bună vremea și va rămâne în veci. Dar ca să se întâmple așa ceva și pentru ca făpturile să se lipească în chip neîntrerupt și nedespărțit de Cel ce există din veci, numai Înțelepciunea dumnezeiască le poate lumina calea și le poate îndruma spre desăvârșire prin Duhul Sfânt, care le întărește și le sfințește în toată vremea, pentru că numai așa pot și ele înțelege pe Dumnezeu.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 473-474

„Se cuvine deci ca fiecare dintre voi să așeze ca pe o temelie tare și statornică frica și dragostea în sufletul său și să o hrănească cu fapte bune și cu rugăciune neîncetată. Căci nu se sădește în noi în chip simplu și de la sine dragostea de Dumnezeu, ci prin multe și mari griji și prin împreună-lucrarea lui Hristos. (...) Iar aflând frica de Domnul și cunoștința de Dumnezeu și înțelegându-le pe acestea, vei dobândi ușor și ceea ce urmează, adică iubirea aproapelui. Căci odată dobândit cu osteneală primul lucru, și cel mai mare, cel de-al doilea, mai mic și mai fără osteneală, va urma celui dintâi. Dar nefiind de față acela, nici cel de-al doilea nu va urma în chip curat. Pentru că cel ce nu iubește pe Dumnezeu din toată inima și din tot cugetul, cum se va îngriji în chip sănătos și fără viclenie de iubirea de frați?” 

(Pr. Narcis Stupcanu)