Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 7, 31-35 (Dilema fariseilor)

Luca 7, 31-35 (Dilema fariseilor)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 23 Oct, 2020

„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și n-ați plâns. Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine și negustând vin, și ziceți: Are demon! A venit și Fiul Omului, mâncând și bând, și ziceți: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor! Dar înțelepciunea a fost găsită dreaptă de către toți fiii ei.”

Remedii în privința îndoielii

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXV-LXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 230-231

„Dar Antonie avea și această harismă (acest dar): șezând în munte singur, dacă avea vreodată în sine vreo îndoială despre vreun lucru, acesta i se descoperea de către Duhul rugându-se. Căci fericitul era, după cum s-a scris, învățat de Dumnezeu (Isaia 6, 45). Astfel vorbind odată cu unii care veniseră la el despre starea sufletului și despre locul lui după plecarea de aici, în noaptea următoare i-a grăit cineva de sus care îi spune: Antonie, scoală-te, ieși și vezi. Ieșind deci (căci știa de cine să asculte) și ridicându-și privirea a văzut pe cineva foarte mare, slut și înfricoșător, stând în picioare și ajungând până la nori; și pe unii urcând ca înari­pați. Și acela, întinzându-și mâinile, pe unii îi vedea împiedicați de el, iar pe alții zburând mai sus și, după ce treceau, înălțându-se fără grijă. Pentru aceștia uriașul acela scrâșnea din dinți, iar de cei ce cădeau se bucura. Și îndată S-a făcut un glas către Antonie: Înțelege ceea ce vezi! Și deschizându-i-se mintea, a înțeles că aceasta e trecerea sufletelor; iar uriașul care stă în cale este vrăjmașul care-i pizmuiește pe cei credincioși și pe cei vinovați și deci supuși lui îi prinde și-i împiedică să treacă, iar pe cei ce n-au ascultat de el nu-i poate opri și deci trec peste el. Văzând-o și aceasta și amintindu-și de ea, se lupta și mai mult să înainteze spre cele dinainte, în fiecare zi. Și acestea le vestea și altora fără să vrea. Căci zăbovind mult timp în rugăciuni și minunându-se de ele, iar cel ce era împreună cu dânsul întrebându-l despre ele cu stăruință, era silit să le spună ca un tată ce nu le poate ascunde copiilor, dar și ca unul ce socotea că ceea ce știe e curat. (...) Pe lângă aceasta era și blând și plin de smerită cugetare. Și fiind așa, cinstea rânduiala Bisericii și socotea pe orice cleric mai presus de sine în cinste. Nu se rușina să-și plece capul în fața episcopilor și preoților. Iar de venea vreodată vreun diacon la sine pentru vreun folos, cele de folos i le spunea, iar rugăciunea o lăsa pe seama lui. Și nu se rușina să învețe și el de la alții. De aceea adeseori întreba și îi ruga pe cei de față să-i spună ceva; și mărturisea că s-a folosit, dacă cineva spunea ceva. Dar și fața lui arăta multă mulțumire și minunare de ceea ce i se spunea.”

(Pr. Narcis Stupcanu)