Luca 9, 57-62

„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul. Și a zis către altul: Urmează-Mi! Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar El i-a zis: Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu. Dar altul a zis: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”

Cum să-L urmăm pe Hristos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 633-634

„Dacă vrea cineva, să vină după Mine. Nu silesc, nu constrâng, ci las pe fiecare să fie stăpân pe voința sa. De aceea şi spun: Dacă vrea cineva. Chem la bine, nu la rău şi la greu; nu la pedeapsă sau osândă, ca să constrâng. Însăşi natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă atragă. Grăindu-le acestea, Hristos îi atrăgea la El şi mai mult. Cel care întrebuințează sila de multe ori îndepărtează; dar cel care-l lasă pe ascultător să fie el stăpân pe el însuşi îl atrage mai mult. Cuvântul bun e mai puternic decât constrângerea. De aceea şi Hristos spunea: Dacă vrea cineva. Mari sunt bunătățile pe care vi le dau, le spune Hristos. Sunt atât de mari, încât voi, de buna voastră voie, veți alerga spre ele! Dacă cineva i-ar da aur, dacă i-ar oferi comori, n-ar avea nevoie să întrebuințeze sila ca să te cheme. Dacă pentru ca să te cheme la aur şi la comori nu-i nevoie de silă, apoi cu mult mai mult atunci când Hristos te cheamă la bunătățile cele din ceruri. Dacă natura lucrului nu te sileşte să alergi după el, atunci nici nu eşti vrednic să-l primeşti; iar dacă l-ai primit, atunci nici nu-ți dai seama bine ce-ai primit. De aceea nu ne sileşte Hristos, ci ne îndeamnă, având grijă de noi.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 315

„(...) cei ce Îl socotim pe Hristos Stăpân să fugim de neştiința proprie iudeilor şi să ne alipim Lui prin răbdarea şi prin nesocotirea greutăților, cum au făcut prea­înțelepții ucenici. Să nu răbdăm nicidecum să ne despărțim de El, ci să strigăm prin înseşi faptele noastre ceea ce a spus cu hotărâre Pavel: Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? (Romani 8, 35). Să-I urmăm deci Lui şi când este prigonit, şi când fuge de uneltirile celor ce luptă împotriva Lui, ca să ne suim şi în munte, şi să şedem acolo împreună cu El, adică să ne ridicăm la harul prea strălucit şi prea lăudat, pentru a împărăți împreună cu El, precum a spus El Însuşi: Voi care Mi-ați urmat Mie în încercările Mele, când va şedea Fiul Omului pe Scaunul slavei Lui, veți şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel (Luca 22, 30).”