„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Marcu 1, 9-15 (Botezul Domnului)
„În vremea aceea Iisus a venit din Nazaretul Galileei și S-a botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas din ceruri s-a auzit: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit! Și îndată Duhul L-a dus în pustie. Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Și era împreună cu fiarele, iar îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!”
De ce S-a botezat Domnul Hristos?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 122-123
„Că nu era cu putință ca Ioan, luându-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă și să le spună: În Acesta credeți!, ci ca în fața și în văzul tuturor să se pogoare acel glas fericit și să se săvârșească toate celelalte. Din pricina asta a venit Iisus la botez. Faima Botezătorului și noutatea faptei atrăgeau și chemau la Iordan tot Ierusalimul. Malurile Iordanului ajunseseră un mare teatru. Pe cei veniți acolo Ioan îi făcea să se smerească, convingându-i să nu se mai creadă grozavi; le arăta că sunt vinovați de cele mai mari păcate și că vor putea primi pe Cel ce vine, dacă se vor pocăi, lăsându-i pe strămoși în pace, nemailăudându-se cu ei. Viața lui Hristos era umbrită deocamdată și se credea că ar fi fost ucis odată cu pruncii din Betleem. Chiar dacă S-a mai arătat în lume la doisprezece ani, totuși îndată a trecut iarăși în umbră. De aceea trebuia ca ieșirea Sa în lume să se facă în chip strălucit, să aibă început măreț. Aceasta e pricina că atunci, pe malurile Iordanului, au auzit iudeii ce nu auziseră nici de la profeți, nici de la alții. Ioan le propovăduia cu strălucită voce, amintindu-le de ceruri și de Împărăția cea de sus, nespunându-le nimic de pământ.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 145
„Și pentru ca atunci când îl vezi că vine la botez să nu gândești ceva rău, Ioan îl oprește zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? (Matei 3, 14)
Pentru că botezul lui Ioan era un botez de pocăință, care-i făcea pe oameni să-și osândească păcatele lor și, deci, ca să nu socotești că și Hristos a venit cu un astfel de gând la Iordan, Ioan îți îndreaptă mai dinainte socotința asta, numindu-L Miel și Răscumpărătorul tuturor păcatelor din lume. Se înțelege de la sine că este fără de păcat Cel care poate ridica păcatele întregului neam omenesc. De aceea Ioan n-a spus: Iată pe Cel fără de păcat!, ci ceva mai mult: Iată pe Cel ce ridică păcatul lumii! (Ioan 1, 29), ca să primești cu deplină încredere și una, și alta - și că este fără de păcat și ridică păcatul lumii -, iar odată ce ai primit aceasta, să înțelegi că a venit la botez pentru a rândui altele.”
(Pr. Narcis Stupcanu)