Marcu 10, 17–27

„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.”

Administrarea bunurilor pentru veșnicie

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LXVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 329-330

„Cu ce ochi ne vom uita la Judecătorul, a Cărui poruncă atâta de ușoară o disprețuim? Ne-a poruncit, oare, să aruncăm toate averile noastre? Nu! Folosește-te, dar, în toată voia de averile tale! Împlinește-ți cu ele nevoile tale! Dar fă de folos ceea ce-ți pri­sosește, ceea ce stă fără între­buințare în casa ta! Împarte-le celor sugrumați de foame, celor înghețați de frig. Trimite-le prin mâinile acestora în patria ta, în care te vei duce nu după multă vreme. Săracii, mai cu seamă, vor putea să-ți aducă averile tale în patria ta, ca să le găsești pe toate pregătite când te vei duce acolo. Te vei bucura când vei vedea că averile tale au crescut, văzându-le înmulțite de cel ce le-a adus acolo, dar mai bine spus de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Trebuie, oare, să te ostenești ca să faci lucrul acesta? Îți dă, oare, bătaie de cap și grijă? Nu! N-ai nevoie de animale de jug ca să-ți duci averile acolo! N-ai nevoie de paznic, nici de un altul asemenea acestuia! Pe drumul care duce acolo nu umblă nici tâlharii, nici spărgătorii, ca să fure cele ce trimiți. Averile pe care le pui în mâinile săracilor, le pui într-o vistierie sigură, în mâna lui Dumnezeu. Mâna lui Dumnezeu îți va da averile înapoi, întregi și bine păzite; iar când te vei duce în patria ta, odată cu primirea averilor tale, vei fi lăudat, vei fi încununat și pe deplin mulțumit și fericit.”