Marcu 10, 2–12

„În vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărțire și să o lase. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a scris porunca aceasta; dar, de la începutul făpturii, «bărbat și femeie i-a făcut» Dumnezeu. «De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup»; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăși despre aceasta. Și El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter cu ea. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, adulter săvârșește.”

Cum şi de ce ne căsătorim

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XXIII, 137.3.-137.4., în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 5, pp. 181-182

„Căsătoria face parte din categoria lucrurilor care răspund la întrebarea: cine, cum și pentru ce. Deci, cine trebuie să se căsătorească, cum și în ce scop? Nu trebuie să se căsătorească oricine, nici în orice timp; ci este un timp în care trebuie făcută căsătoria; apoi persoana care trebuie să se căsătorească și vârsta până la care se poate căsători. Bărbatul nu trebuie să se căsătorească cu orice femeie, nici în orice timp, dar nici oricum și la întâmplare; trebuie văzut cum este bărbatul și cum este femeia; trebuie știut când s-o ia și să o ia pentru naștere de copii; iar femeia trebuie să fie în totul asemenea cu bărbatul; să-și iubească bărbatul, nu de silă și de nevoie.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLVIII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 22, p. 164

„Ați văzut cum căutau cei vechi să ia femei copiilor lor? Căutau noblețe sufletească îna­inte de bani. Nicăieri nu era vorba de acte dotale, de învoieli și de toate acele lucruri de batjocură care se fac azi. Nicăieri nu era vorba de condițiile acelea care se înscriu în acte de căsătorie, anume ce se va întâmpla dacă soțul moare fără să lase copii, dacă se întâmplă cutare și cutare lucru. Nu, la cei vechi nu era vorba de așa ceva, ci actul dotal cel mai mare și cel mai sigur era purtarea fetei. Nu erau cântece și dansuri.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLVIII, II, în Părinți și Scriitori Bise­ricești, vol. 22, p. 157

„Gândește-te câtă grijă aveau cei vechi! Când își însurau copiii, nu umblau după bani, după multă bogăție, după robi, după atâtea hectare de pământ; nu căutau frumusețea din afară, frumusețea chipului fetelor, ci frumusețea sufletului și purtări frumoase.”