Marcu 10, 24-32 (Bogățiile pământești și răsplătirile cerești)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri, case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină - viața veșnică. Și mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.”

Cum se înmulțesc bogățiile

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia V, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 68

„Bogăția cea materială naște de multe ori primejdii celor ce o stăpânesc, dar chiar înainte de primejdii, după ce-i desfată puțină vreme, zboară pe neașteptate, luată fie de calomniatori, fie de tâlhari, fie de spărgători, fie de slugile care o păzesc și fug cu ea. Bogăția cea duhovnicească, însă, nu suferă unele ca acestea; nu poate fi luată, pentru că e adăpostită în vistieriile minții noastre; oricare ar fi uneltirile, nimeni nu poate pune mâna pe ea, afară numai dacă noi, trândăvindu-ne, dăm prilej celor ce vor să ne-o răpească.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 166

„De acest fel sunt toate bogățiile cele duhovnicești; cu lucrurile materiale nu-i cu putință asta. Acolo cel ce plătește își împuținează averea, iar cel ce primește ajunge bogat; aici nu-i așa; ci și cel ce plătește își sporește cu asta mai mult bogăția, dar și cei ce primesc ajung mai bogați.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 257

„Așa e natura acestei datorii duhovnicești! Cu cât o plătești, cu atât îți sporește mai mult avuția. Înmulțește nespus și averea celui care-și plătește datoria, și averea celor ce-o primesc. Ai văzut ce nou fel de datorie și ce neobișnuit fel de plată a datoriei? Așa sunt cele duhovnicești! Cresc mai mult când se împart; avuția aceasta se înmulțește mai mult când e împărțită la mai mulți; cel ce plătește datoria nici nu simte că a plătit ceva, ba dimpotrivă, i se sporește bogăția, iar cei ce o primesc ajung și mai bogați.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)