Marcu 11, 11–23

„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Apoi au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.”

Faceți roade vrednice de pocăință!

Metodiu de Olimp, Aglaofon sau Despre înviere, Discursul lui Metodiu, XL-XLI, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 150-151

„Deci, pentru ca răul să nu fie nemuritor prin om, dat fiind că se încuibase în trupul său nemuritor, și avea hrană nemuritoare, pentru aceasta Dumnezeu a hotărât să dea trupul morții și stricăciunii. (...)

Această imagine poate fi asemănată cu cea a unui smochin care încolțește în clădirea impunătoare a unui templu; dezvoltându-se, acesta își trimite rădăcinile prin toate pietrele (acelei) opere de artă; el nu este smuls înainte de maturitate, ci abia când ajunge la maturitate sunt date la o parte pietrele și el este smuls cu totul. Numai după ce a fost smuls cu totul sunt puse pietrele la loc, la gândul că smochinul a murit și templul va dăinui. La fel a făcut și Dumnezeu, Cel care a creat pe om întocmai ca pe un templu; (văzând) odrăslind în el păcatul, întocmai ca un smochin sălbatic, l-a dat morții, l-a dat pietrei, precum se zice în Scriptură, apoi l-a readus la viață (Deuteronom 32, 39). Abia după ce trupul a murit și păcatul a fost smuls din rădăcină, trupul va fi refăcut, întocmai cum este renovat un templu din toate aceleași părți, însă nemuritor și prosper. Pentru că, îna­inte de a muri, trăia în mod necesar cu trupul și păcatul, avându-și înfipte rădăcinile înlăuntrul acestuia, deși era oarecum îngrădit de cugetul înțelept și de dojană.”