Marcu 11, 22-26

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.”

Iertați, ca să fiți iertați!

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 253-254

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiților noştri. Ai văzut ce covârşitoare iubire de oameni? După ce prin botez ne-a şters atât de multe păcate şi ne-a dat nespusa măreție a darului Său, ne învredniceşte iarăşi de iertare după ce păcătuim! Că rugăciunea aceasta se cuvine să o spună numai cei botezați, o arată şi legile Bisericii, dar şi cuvintele de la începutul rugăciunii - că cel nebotezat nu poate să numească pe Dumnezeu Tată! Aşadar, dacă rugăciunea aceasta se cuvine să fie rostită numai de cei botezați, iar ei se roagă pentru că au nevoie să li se ierte păcatele, urmează că nici după botez n-a pierit câştigul pocăinței. Dacă Domnul n-ar fi vrut să arate asta, nu ne-ar fi poruncit să ne rugăm aşa. (...) Astfel, pentru că ne pomeneşte de păcate, ne învață să fim smeriți; pentru că ne porunceşte să iertăm altora greşelile, îndepărtează din sufletul nostru duşmănia; pentru că ne făgăduieşte şi nouă iertarea greşelilor dacă iertăm pe cei ce ne greşesc, ne dă bune nădejdi şi ne învață să filosofăm despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu. Dar ceea ce trebuie mai cu seamă observat este că, în fiecare din cererile de până acum, Domnul a amintit întreaga virtute, cuprin­zând în ea şi porunca de a nu purta duşmănie - că a sfinți numele lui Dumnezeu înseamnă a duce o viață desăvârşită în toate privințele; a se face voia Lui arată iarăşi acelaşi lucru; a putea să-I spui lui Dumnezeu: Tată înseamnă a arăta o viețuire fără pată; în toate acestea este cuprinsă negreşit şi îndatorirea de a îndepărta din sufletul nostru orice ură față de cei ce ne-au greşit -, totuşi Hristos nu S-a mulțumit cu atâta, ci, vrând să arate cât de mult ține la iertarea duşmanilor, o aminteşte în chip special; iar după ce termină rugăciunea, nu mai revine asupra nici unei alte porunci decât asupra acesteia, spunând aşa: Că de veți ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14). Prin urmare, noi facem începutul iertării noastre, noi suntem stăpânii jude­cării noastre. Şi pentru ca nici unul din cei nesocotiți, când este judecat, să nu-I poată aduce lui Dumnezeu nici o învinuire, mare sau mică, Dumnezeu te face pe tine stăpân, răspunzător al sentinței şi-ți spune: După cum ai judecat, aşa te judec şi Eu!” 

(Pr. Narcis Stupcanu)