„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Marcu 13, 9-13
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Luați seama la voi înșivă. Că vă vor da în adunări și veți fi bătuți în sinagogi și veți sta înaintea stăpânitorilor și a împăraților, pentru Mine, spre mărturie lor. Însă mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă dea în mâna stăpânitorilor, nu vă îngrijiți dinainte ce veți vorbi, căci veți grăi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Sfânt. Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și îi vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”
Luați seama la voi înșivă
Sfântul Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, Omilia II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 141-142
„Cel mai sigur mijloc de a ne păzi pe noi este să nu fim în neștiință de noi înșine, nici să nu socotim că ne vedem pe noi înșine când vedem ceva din jurul nostru. Aceasta o pățesc cei ce din lipsă de luare aminte la ei înșiși, văzând în ei tărie, sau frumusețe, sau slavă, sau putere, sau belșug de bogăție, sau mândrie, sau îngâmfare, sau mărimea trupului, sau frumusețea chipului, sau altceva de felul acesta, socotesc că ei înșiși sunt așa. De aceea, sunt niște paznici nesiguri ai lor, lăsând fără pază ceea ce le e propriu, prin dragostea de ceea ce le e străin. Căci cum ar păzi cineva ceea ce nu cunoaște? Deci cea mai sigură străjuire a bunătăților din noi e să nu fim neștiutori de noi înșine, ci să se cunoască fiecare pe sine ca ceea ce este și să se deosebească pe sine de cele din jurul său, ca să nu se afle păzind, în loc de sinea sa, ceea ce-i este străin. Căci cel ce privește spre viața din lumea aceasta și socotește cele de aici vrednice de pază nu știe să deosebească ceea ce îi este propriu, de ceea ce-i străin. Pentru că nimic din cele trecătoare nu e al nostru. Căci cum ar putea să țină cineva ceea ce e trecător și curgător? Și cel ce pierde ceea ce trece, după ce a părăsit ceea ce stă, va fi lipsit de amândouă, pe una părăsind-o, iar pe cealaltă neputând-o reține.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 327
„… nimic nu ne face atâta să nu ne cunoaștem pe noi înșine cât lipirea inimilor de lucrurile din lumea aceasta; și iarăși, nimic nu ne face să ne lipim inima de lucrurile din lumea aceasta cât necunoașterea noastră înșine; ele se condiționează una pe alta. După cum omul care-i îndrăgostit de slava cea din afară și care socotește de mare preț lucrurile de aici nu poate, oricât s-ar strădui, să se cunoască pe el însuși, tot așa cel ce le disprețuiește, cu ușurință se cunoaște pe sine; iar cel ce se cunoaște pe sine însuși pășește spre săvârșirea celorlalte virtuți.”