Marcu 4, 35-41

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: ­Să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se scufunde. Iar Iisus era la partea din spate a corabiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?”

Atotputernicia lui Dumnezeu

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă, prin trup, cap. IV, XVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 110-111

„Căci nu a fost închis în trup; nici fiind în trup, lipsea din altă parte. Nici nu mişca trupul spre ceva, lăsând toate celelalte goale de lucrarea şi de purtarea Lui de grijă. Ci, minune covârşitoare fiind, Cuvântul nu era cuprins de ceva în chip deosebit; ci mai degrabă le cuprindea El Însuşi pe toate. Şi precum, deşi este în toată zidirea, este în afară de toate după ființă, dar este în toate prin puterile Lui, orânduindu-le pe toate, întinzând în toate purtarea Lui de grijă şi dăruind viață fiecăruia şi tuturor deodată, tot aşa, cuprinzând toate, este necuprins, fiind întreg numai în Tatăl în toate privințele.

Astfel fiind şi în trupul omenesc şi făcându-l viu El Însuşi, le făcea de asemenea vii pe toate şi era în toate şi în acelaşi timp în afară de toate. Şi, făcându-Se cunoscut din trup prin fapte, nu era mai puțin văzut prin lucrarea Sa în toate. E propriu sufletului să vadă prin cugetări şi cele din afară de trupul său, dar nu să şi lucreze în afară de trupul său, sau să mişte cele departe de acesta prin prezența sa. Căci, niciodată, cugetând omul la cele de departe, nu le şi mişcă şi nu le mută. Nu mişcă soarele şi nu face cerul să se învârtească, şezând în casa sa. Ci le vede pe acestea mişcându-se şi săvârşindu-se, dar nu are şi puterea să facă el acestea.

Nu aşa era însă Cuvântul lui Dumnezeu în trup. Căci nu era legat de trup, ci mai degrabă El îl stăpânea pe acesta. Încât era şi în el şi în toate, ba şi în afară de cele ce sunt. Şi totuşi, nu Se odihnea decât în Tatăl. Şi lucrul cel mai minunat era că viețuia şi ca om, dar dădea în calitate de Cuvântul viață tuturor şi era în calitate de Fiul împreună cu Tatăl.

Astfel, când Fecioara Îl năştea, El nu pătimea, nici nu Se întina de trup, ci mai degrabă sfințea şi trupul. Şi, fiind în toate, nu Se împărtăşeşte de toate, ci mai degrabă tuturor le dă viață şi le hrăneşte. Căci dacă soarele făcut de El şi văzut de noi se roteşte pe cer fără să se întunece de corpurile de pe pământ pe care le atinge, nici nu e întunecat de întuneric, ci mai degrabă el le luminează şi le curăță pe acestea, cu mult mai vârtos Prea Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu.”