Marcu 6, 30–45

„În vremea aceea s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut și au învățat. Atunci El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți care se duceau și nu mai aveau vreme nici să mănânce. Și au plecat cu corabia spre un loc pustiu, deosebi. Dar i-au văzut plecând, și mulți au înțeles și au alergat acolo pe jos de prin toate cetățile și au sosit înaintea lor. Deci, ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe. Dar, făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu și ceasul e târziu; dă-le drumul ca, mergând prin cetățile și prin satele dimprejur, să-și cumpere pâine, că nu au ce să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Dați-le voi să mănânce. Și ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți. Și aflând, I-au spus: Cinci pâini și doi pești. Atunci El le-a poruncit să-i așeze pe toți, în cete, pe iarba verde. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci. Iar El, luând cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; asemenea și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri și cu ce a rămas din pești. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați. După aceea, îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii.”

Dar din dar...

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia I la Psalmul XIV, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 405-406

„Celui ce-ţi cere dă-i şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine nu întoarce fața! (Matei 5, 43) Cuvântul ne îndeamnă la acțiune comunitară, la dragoste mutuală, la ceea ce este propriu firii noastre. Căci omul este fiinţă obştească și socială. Iar în vieţuirea noastră obştească și în legăturile pe care le avem unii cu alții, este de neapărată nevoie să dăruim cu generozitate pentru ajutorarea celui în nevoie. Celui ce-ţi cere dă-i! Dumnezeu vrea ca tu, în simplitatea inimii tale, să fii darnic cu cei care-ţi cer, dar totuşi, cu rațiunea, să deosebești nevoia fiecăruia din cei care îți cer. De altfel, din Faptele Apostolilor am învățat în ce chip se poate săvârși lucrul acesta de către cei care-şi împlinesc în mod chibzuit scopul evlaviei lor. Căci se spune acolo: Toţi câți aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţurile celor vândute și le aşezau la picioarele apostolilor. Iar fiecăruia i se dădea după cum avea trebuinţă (Fapte 4, 34-35). Pentru că mulți au mai mult decât le este de neapărată trebuință și pentru că fac din cerere prilej de neguţătorie și temei de plăcere desfrânată, s-a socotit necesar ca banii să fie adunaţi de cei cărora li s-a încredinţat grija de săraci.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)