Marcu 8, 1-10

„În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Și ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie? El însă i-a întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns-au Lui: Șapte. Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri. Iar ei erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Și îndată, intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei.”

Atitudinea creștinului față de hrana trupească

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 2, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 35

„La masă nu trebuie să se vadă că mâncăm cu lăcomie, ci să păstrăm tot timpul stăpânire de sine, seninătate şi cumpătare în toate, nelăsând nici atunci cugetul să rătăcească departe de Dumnezeu, ci şi din prilejul gustării alimentelor şi din felul în care e alcătuit organismul, pe care îl hrănim, să facem prilej de preamărire a lui Dumnezeu, întrucât până şi din multele soiuri de bucate lăsate pentru întreținerea trupului omenesc se poate vedea că ele au fost lăsate de Ziditorul tuturor lucrurilor. Înainte de a ne aşeza la masă, se cade să înălțăm sufletul către Dumnezeu, rugându-L să ne învrednicească de darurile Lui atât în prezent, cât şi pentru cele ce ne rezervă în viitor. După prânz trebuie să ridicăm iarăşi cugetele spre Dumnezeu spre a-I mulțumi pentru toate darurile primite şi spre a-I implora bunătatea pentru cele pe care ni le-a făgăduit. Trebuie să se rânduiască pentru masă o anumită oră, aceeași în fiecare zi, din 24 de ore ale zilei.”

Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. VII, 55.1., 55.3.-56.1., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 262

„Iarăşi este semn de cumințenie să mănânci şi să bei mai puțin, să mănânci încet, nu repe­zit, să fii nepasionat şi la începutul mesei, şi în pauzele de la masă şi să termini primul de mâncat. (...) Niciodată nu trebuie să ne repezim la mâncări înaintea altora, împinşi de lăco­mie; nici din dorința mare de a mânca să ne întindem la bucate mai mult decât trebuie, mărturisind, prin dorința de a nu rămâne în urma altora, neînfrânarea noastră; dar nici să stăm întinşi deasupra mâncărilor ca vitele deasupra nutrețului şi nici să ne punem în farfurie mai multă friptură; că omul, prin firea lui, nu-i mâncător de carne, ci mâncător de pâine. Un om cumpătat se ridică de la masă înaintea celorlalți şi pleacă cuviincios de la ospăț.”

(Pr. Narcis Stupcanu)