Marcu 8, 11-21 (Aluatul fariseilor)

„În vremea aceea au venit fariseii la Iisus și se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Și, lăsându-i, a intrat iarăși în corabie și a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine și aveau cu ei în corabie numai o pâine. Și El le-a poruncit, zicând: Vedeți, păziți-vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod! Și vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice fiindcă n-avem pâine. Și Iisus, înțelegând, le-a zis: De ce gândiți că n-aveți pâine? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Atât de învârtoșată este inima voastră? Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți, și nu vă aduceți aminte? Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, atunci câte coșuri pline de fărâmituri ați luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Și când cu cele șapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coșuri pline de fărâmituri ați luat? Iar ei au zis: Șapte. Și le zicea: Cum, dar, nu înțelegeți?”

Ascunsa viclenie

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. II, 18.6., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 401

„Încă, Teognis compusese versurile acestea:
«Aurul și argintul fals sunt pagube pe care le poți îndura,
Cirne! Și un bărbat priceput ușor descoperă falsul.
Dar dacă gândul mincinos al unui prieten stă ascuns
În pieptul său și dacă are viclenie în inima sa,
Acela-i cel mai fals om dintre muritorii făcuți de Dumnezeu,
Iar dintre toate falsurile acesta-i cel mai greu de cunoscut».”

Sfântul Vasile cel Mare, Omi­lii la Psalmi, Omilia la ­Psalmul XXXVI, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, pp. 275-276

„(...) Oprește-ți limba de la rău și nu-și strânge comori zadarnice cu o limbă mincinoasă! Oprește-ți și buzele tale să nu grăiască viclenii! Cu alte cuvinte, fă ca organul tău, ce ţi-a fost dat spre slujba cuvântului, să se îndepărteze de la orice lucrare rea! Viclenia este o faptă rea, săvârșită cu gând ascuns, care se oferă semenului sub chipul unor binefaceri. Ferește-te de rău și fă bine; caută pacea și o urmează (Psalmi 33, 13). Sfaturi temeinice, care ne duc la buna credinţă, ne învață să ne stăpânim limba, să ne depărtăm de gânduri viclene și să ne ferim de rău. Omului desăvârșit nu i se potrivește îndepărtarea de rău, ci celui care este la învăţăturile elementare i se cuvine să se înde­părteze de pornirea spre rău; și după ce s-a scăpat de obișnuinţa cu o viață rea, ca de o cale rea, să înceapă lucrarea faptelor bune. Că este cu neputință să începi a face binele, dacă mai întâi nu te-ai depărtat și n-ai fugit cu totul de rău, după cum este cu neputinţă să fii sănătos, dacă n-ai scăpat de boală, să fii într-o cameră căldu­roasă, dacă n-ai îndepărtat deplin din ea frigul. Acestea nu pot sta împreună unele cu altele. Tot așa și cel care vrea să ducă o viaţă virtuoasă se cuvine să se scape de orice atingere cu păcatul.”

(Pr. Narcis Stupcanu)