Marcu 8, 30-34

„În vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El că este Hristos. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Și, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Și, chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Triumful Învierii

Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, p. 121

„În același timp nu a răbdat ca templul sau trupul Său să rămână mult timp așa, ci arătându-l mort numai prin pătrunderea morții în el, l-a înviat îndată, a treia zi, purtând ca trofeu al biruinței Sale asupra morții nestricăciunea și nepătimirea dobândită în trupul Său. Căci putea să ridice trupul chiar îndată din moarte și să-l arate viețuind iarăși. Dar Mântuitorul nu a făcut aceasta, rânduind cu înțelepciune și acest lucru de mai înainte. Căci ar fi putut zice cineva că El nici nu a murit, sau că moartea nu L-a cuprins deplin, dacă s-ar fi arătat îndată înviat. Sau dacă moartea și învierea s-ar fi petrecut în același moment, ar fi rămas nevăzută însușirea nestricăciunii. De aceea trebuia să se arate trupul mort. Deci a înviat trupul Său numai a treia zi, ca să se arate moartea în trupul Său. Dar nu l-a lăsat mult timp în această stare, ca nu cumva să nu fie crezut că l-a înviat, socotindu-se că în acest timp ar fi ajuns la o stricare deplină; deci că nu mai poartă același trup, ci altul.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1138

„(...) Rupând legăturile morții, El S-a întors la viața care era a Sa ca Dumnezeu. Fiindcă nu era cu putință ca El să fie stăpânit de moarte, căci, fiind Viața prin fire, cum ar fi putut suporta stricăciunea? Iar Cel în Care trăim și ne mișcăm și suntem (Fapte 17, 28), cum ar fi putut fi supus legilor firii noastre și n-ar fi dat mai degrabă viață, ca Dumnezeu, firii care are nevoie de viață?”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1064

„(...) Desființând prin înviere stăpânirea morții, nu Și-a procurat învierea Sieși, întrucât este Cuvântul și Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine și în Sine (căci toată firea omului era în Hristos, strânsă de legăturile morții).”