Marcu 8, 34-38; 9, 1 (Luarea crucii)

„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.”

Atunci..., la moartea sfinților

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la sfinți, Omilie la Sfânta Muceniță Pelaghia din Antiohia, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 396-397

„Dar cu fericita aceea n-a îngăduit Dumnezeu să se întâmple aceasta; ci a poruncit ca sufletul să lase îndată trupul, găsind de cuviință că a luptat destul și că și-a făcut datoria. Moartea ei nu s-a datorat căzăturii, ci poruncii lui Dumnezeu. Zăcea, dar, trupul ei nu pe pat, ci pe pământ. Trupul ei nu era lipsit de cinste pentru că zăcea pe pământ. Dimpotrivă, pământul se cinstise pentru că primise un trup ce fusese înveș­mântat cu o slavă atât de mare. Și chiar pentru aceasta, pentru că zăcea la pământ, trupul ei a fost și mai cinstit. Căci ocările pentru Hristos ne dau nouă adaos de cinste. Zăcea, dar, la pământ, într-o uliță îngustă, trupul acela fecioresc mai curat ca aurul. Îngerii o înconjurau, Arhanghelii toți o cinsteau și Hristos era de față. Dacă stăpânii petrec până la mormânt pe slugile lor vrednice care au răposat și nu se rușinează, cu mult mai mult Hristos nu S-a rușinat să cinstească cu venirea Sa pe aceea care și-a dat sufletul pentru El și a înfruntat o primejdie atât de mare. Zăcea, dar, la pământ, având mare slujbă de prohodire, împodobind mucenicia cu podoaba mărturisirii, îmbrăcată cu un veșmânt mai de preț decât purpura împărătească și decât orice porfiră scumpă. Îndoite erau veșmintele ei: fecioria și mucenicia. Cu aceste veșminte de îngropăciune se va înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Să ne străduim, dar, și noi să ne îmbrăcăm cu astfel de haine și în viață, și la moarte, încredințați fiind că nu câștigăm nimic de împodobim trupul cu haine de aur, ba, dimpotrivă, atragem asupră-ne o mulțime de bârfitori, că nici la moarte nu ne lăsăm de slava cea deșartă. De ne îmbrăcăm însă în virtute, vom avea mulți lăudători și după moarte. Mormântul acela în care va fi pus trupul cel care a trăit cu virtute și credință va fi în ochii tuturor mai strălucit chiar decât curțile împărătești. Martori la aceasta sunteți voi, care treceți ca pe lângă niște peșteri pe lângă sicriele bogaților, deși au haine de aur, dar alergați la sfânta aceasta cu mult zel, pentru că mucenița aceasta a plecat de pe lumea aceasta fiind îmbrăcată, în loc de haine de aur, cu mucenicia, cu mărturisirea credinței și cu fecioria.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)