„În vremea aceea au venit Iisus și ucenicii Lui în Capernaum. Și, fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeați între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe drum se întrebaseră unii pe alții cine dintre ei este mai mare. Atunci Iisus, așezându-Se, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor. Apoi, luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine. Și I-a zis Ioan: Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, și l-am oprit, pentru că nu urmează nouă. Iar Iisus a zis: Nu-l opriți, căci nu este nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată degrabă să Mă vorbească de rău. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beți un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteți ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-și va pierde răsplata sa.”
Smerenia înalță
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 198, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 401
„Întrebarea 198: (...) Cum o vom dobândi (smerenia - n.n.)? Răspuns: (...) Cineva dobândește modestia, mai întâi, dacă își va aduce aminte de porunca Domnului, Care spune: Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima (Matei 11, 29), (lucru pe care l-a arătat și l-a învățat în multe locuri și în multe chipuri) și (dacă) va crede făgăduinței Lui, că Cel care se smerește pe sine, se va înălța (Luca 14, 11), apoi, dacă deopotrivă și fără întrerupere se va învăța și se va deprinde în orice lucru din cele ale smereniei. Căci chiar așa, prin cercetare continuă, va putea să dobândească obișnuința smereniei, cum știm că se face și în privința meseriilor. Iar acest chip al îndreptării are tărie când e cazul să dobândim orice virtute pe care o poruncește Domnul nostru Iisus Hristos.”
Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 60
„Venind cândva, de la lac la chilia sa, Avva Macarie ținea în mână o creangă de măslin. Și iată, că pe drum l-a întâlnit diavolul, care avea cu el o coasă. Vrând să-l lovească, n-a putut. Atunci a zis: Multă putere ai, Macarie; că nu pot (să fac nimic) împotriva ta. Iată, ceea ce faci tu, fac și eu: postești tu, postesc și eu; priveghezi tu, nici eu nu dorm deloc. Numai într-o privință mă învingi. Atunci i-a zis Avva Macarie: Care este aceasta? Răspunzând, acela i-a zis: (mă întreci cu) smerenia ta. Pentru aceasta nu pot (să fac nimic) împotriva ta.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XIX, 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 190
„Cel smerit niciodată nu cade. De unde să cadă când el este mai prejos decât toți? Trufia este o mare înjosire, pe când smerenia este o mare înălțare, o mare cinste și o mare demnitate.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
