Matei 11, 27-30 (Jugul lui Hristos)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”

Blândețea - virtutea celor puternici

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LVIII, V, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 254

„Nimic nu-i mai tare ca blân­dețea. După cum apa aruncată pe foc a stins de multe ori focul, tot așa și un cuvânt spus cu blândețe stinge o mânie mai aprinsă decât cuptorul. Și îndoit ne e câștigul. Câștigăm și prin aceea că ne-am purtat cu blândețe, și prin aceea că slobozim de tulburare mintea fratelui nostru, punând capăt mâniei. Te întreb: nu-l ții oare, de rău, nu-l învinuiești pe fratele tău când e mâniat și te dușmănește? Pentru ce nu te străduiești să te porți tu altfel decât el? Pentru ce vrei să-l mânii și mai mult? Poți, oare, stinge cu foc? Nu! Firea focului se împo­trivește. Tot așa nici cu mânia nu poți stinge mânia. Ce este apa pentru foc, aceea-i blândețea și bunătatea pentru mânie.”

Sfântul Vasile cel Mare, Consti­tuțiile ascetice, Cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 497-498

„(...) Este posibil ca și cel blând să se indigneze, așa cum hotărăște rațiunea, și să nu distrugă virtutea blândeții, dar ca să rămână cineva inflexibil sau să nu se indigneze, așa cum este logic, nu înseamnă blândețe, ci inactivitatea naturii. Iar blândeții îi urmează precum ceva natural toleranța, pentru că blândețea este mama toleranței. Dar în cei cu adevărat blânzi există deopotrivă și bunătate, însă nu și în cei care au caracterul distrus, pentru că bunătatea este materia blândeții. Dar când acestea se combină între ele și se unesc, formează împreună cea mai bună dintre virtuți, dragostea.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. VI, 36.1.-36.2., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 252

„Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul (Matei 5, 5). Blânzi sunt aceia care pun capăt luptei de nepotolit din sufletul lor împotriva mâniei, a poftei și a patimilor înrudite cu acestea. Domnul laudă, apoi, pe cei care sunt blânzi din buna lor voie, nu din constrângere.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXXIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 472

„(...) Căci pământul acela, Ierusalimul cel ceresc, nu este pradă de război a celor ce luptă, ci va fi dăruit drept moștenire bărbaților îndelung-răbdători și blânzi. (...) Sunt numiți blânzi cei cu moravurile potolite, cei liberi de orice patimă, pentru că nu au sălășluită în sufletele lor nici o tulburare. De aceea se mărturisește despre Moise că a fost mai blând decât toți oamenii de pe pământ.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)