Matei 12, 1-8

„În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când au flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.”

Nu orice milostenie își atinge scopul

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 608-609

„… când spun milostenie mă gândesc la milostenia aceea făcută din averi nepătate de jaf și nedreptate. Dacă cel care se îngrijește numai de el din averile lui și nu dă altuia nimic nu-i milostiv, cum poate fi milostiv acela care ia averile și drepturile altora, chiar dacă ar face cu ele mii de milostenii? (...) Vindecă, dar, mai întâi rănile făcute de tine și apoi pe cele făcute de alții! Dar, mai bine spus, nici nu răni, nici nu doborî pe nimeni la pământ - asta este treaba jucătorilor de la întrecerile atletice -, ci ridică pe cei doborâți la pământ. Nu este cu putință să vindeci răul săvârșit de jaf și nedreptate cu aceeași măsură de milostenie. Dacă ai răpit unuia un obol, nu trebuie să faci milostenie cu un obol ca să stârpești rana jafului, ci cu un talant. De aceea hoțul trebuie să dea împătrit de cât a luat; răpitorul însă e mai rău decât hoțul. Dacă hoțul trebuie să dea împătrit decât a luat, apoi răpitorul trebuie să dea înzecit și chiar cu mult mai mult. Ce bine ar fi dacă chiar așa ar putea căpăta iertare pentru nedreptatea săvârșită; dar nici atunci nu va primi plată pentru milostenia sa. De aceea Zaheu spunea: De am năpăstuit pe cineva, întorc împătrit și voi da săracilor jumătate din averile mele (Luca 19, 8). Dacă în timpul legii vechi trebuia să întorci împătrit, apoi cu mult mai mult pe timpul harului; dacă hoțul trebuie să întoarcă, apoi cu mult mai mult răpitorul. Răpitorul în afară de pagubă mai aduce și ocară celui jefuit. Deci dacă ai întoarce de o sută de ori cât ai răpit, tot n-ai întors tot. Vezi, dar, că nu în zadar spuneam: Dacă ai răpit unuia un obol și-i întorci un talant, abia dacă poți tămădui rana făcută. Dacă așa abia poți tămădui rana, cum te vei apăra înaintea lui Dumnezeu când strici rânduiala, când răpești averi întregi și dai puțin, și nici acelora pe care i-ai jefuit, ci altora în locul acelora? Ce iertare mai poți avea? Ce nădejde de mântuire? Vrei să știi cât de mare rău faci când miluiești așa? Ascultă ce spune Scriptura: Cel care aduce jertfă din averea săracilor este ca acela ce omoară pe fiu înaintea tatălui lui (Înțelepciunea lui Isus Sirah 34, 22)”.