Matei 13, 44-54

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. Iarăși este asemenea Împărăția cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și, aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat. Asemenea este iarăși Împărăția cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Așa va fi la sfârșitul veacului: Vor ieși îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți. Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Apoi, Iisus i-a întrebat: Ați înțeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi. Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pilde, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor.”

Împărăția cerurilor

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­nicești, omilia XXXIV, 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 34, pp. 242-243

„La învierea trupurilor - ale căror suflete mai înainte au fost înviate și mai înainte au fost preaslăvite - atunci și trupurile vor fi luminate și slăvite, cu slava și lumina cu care sufletul încă de acum este luminat și preaslăvit, pentru că Domnul este casa, cortul și cetatea lor. Ei vor fi îmbrăcați cu un cort ceresc - care nu este făcut de mână - cu slava luminii cerești, devenind fii ai luminii (Ioan, 12, 36); ei nu vor mai privi unul la altul cu ochi viclean, pentru că viclenia va fi îndepărtată. (...) Vezi tu, cât de neînțeleasă și de negrăit este slava lui Dumnezeu; (este plină) de o lumină de negrăit, de taine veșnice și de bunuri nenumărate. După cum în lumea cea văzută nimeni nu poate să cunoască (toate) plantele de pe pământ, semințele și varietatea florilor; să măsoare și să știe toată bogăția pământului; după cum nici un om nu poate cunoaște (toate) vietățile care trăiesc în mare (...) sau după cum este imposibil să cunoască cineva mărimea cerului, locul și drumul stelelor, tot așa este imposibil a spune și a cunoaște bogăția - fără margini și de necuprins cu mintea - a creștinilor. Și dacă aceste creaturi sunt atât de mari și de neînțeles de oameni, cu cât mai mare (și de necuprins cu mintea) este Cel ce le-a făcut pe ele. De aceea, se cuvine să se bucure și să se veselească cineva că o astfel de bogăție și moștenire s-a pregătit pentru creștini, (atât de mare) că nimeni nu poate s-o exprime și s-o descrie. Se cuvine, deci, să fie îmbrățișată cu zel și smerenie lupta creștinilor, pentru a dobândi acea bogăție. Pentru că moștenirea și partea creștinilor este Însuși Dumnezeu.”