Matei 14, 1-13 (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul)

„În vremea aceea a auzit tetrarhul Irod vestea ce se dusese despre Iisus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Și, voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca proroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în fața oaspeților și i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice-i va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Și a trimis de a tăiat capul lui Ioan în temniță. Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Și, venind ucenicii lui Ioan, au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu; dar mulțimile, aflând, au venit după El pe jos, din cetăți.”

Jurământul și împlinirea lui

Origen, Din comentariul la Evanghelia după Matei, Din Cartea a X-a, C, XXII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 54

„Iar tăierea capului prorocului (Ioan Botezătorul) mai e prilejuită și de un jurământ, pe care mai bine ar fi fost să-l fi jurat fals decât să-l fi respectat. Într-adevăr, nu se poate compara greșeala de a face un jurământ ușuratic și a călca acest jurământ pe motiv de ușu­rătate cu greșeala de a ucide un proroc pe motivul că-ți ții jurământul! (...) Poate că, într-o zi, vei folosi acest text împotriva celor care fac astfel de jurământ ușuratic, pe care, totuși, vor să-l respecte, deși e plin de fărădelege, spunându-le că nici un jurământ nu-i bine să-l ținem așa cum l-a ținut Irod.”

Origen, Omilii la Cartea Prorocului Ieremia, Omilia V, Cap. XII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 386

„Să ne privim pe noi înșine, care ne jurăm și să vedem dacă nu cumva atunci când ne jurăm «cu judecată» ori «fără judecată», jurămintele noastre seamănă mai mult a obișnuință decât a jurământ. Într-adevăr, de multe ori ne lăsăm duși de mânie. Aici vorbește prorocul Ieremia despre un anumit fel de jurământ dacă te-ai jura: Viu este Domnul! în adevăr, în judecată și în dreptate, pe când în Evanghelie știm că Mântuitorul a spus: Zic vouă: să nu vă jurați nicidecum (Matei 5, 34). Ei bine, să judecăm puțin aceste două situații. (...) Dacă se va jura cineva: «Viu e Domnul! în adevăr», voi cere celui ce jură să nu existe la mijloc vreo minciună, ci numai adevăr, pentru ca lucrurile să corespundă «în adevăr realității». Oare, în cazuri de felul acesta, cum ne prezentăm noi, nenorociții, care mergem până acolo încât facem jurământ mincinos? Dar, să presupunem că ne jurăm «pe drept». Nici acest jurământ nu-i valabil dacă nu-i făcut «cu judecată»...”

(Pr. Narcis Stupcanu)