Matei 21, 28-32 (Pilda fiilor chemați de tată)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, dar vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.”

Pocăința din ultimul ceas

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Șasea, XLIV, 1-6, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1987), vol. 13, pp. 268-269 

„Scriind aceluiași Fabiu Episcopul Antiohiei, care înclina întrucâtva și el însuși spre schismă, Dionisie al Alexandriei atinge, în epistolele pe care i le-a adresat, mai multe probleme, între care și cea despre pocăință, arătând și luptele precedente ale celor care au dat atunci în Alexandria o bună mărturie. Îndeosebi, el ne istori­sește, între alte fapte, și una cu totul minunată, care nu poate lipsi din cartea noastră și care este următoarea: «Îți dau numai acest singur exemplu care a ajuns până la noi. Trăia la noi un bărbat oarecare, cu numele Serapion, un moșneag credincios, care dusese mulți ani o viață fără cusur, dar care a căzut în ispită în cursul persecuției recente. Pentru aceasta s-a rugat și a plâns adeseori, dar nimeni nu i-a dat nici o atenție, întrucât el adusese jertfă zeilor păgâni. Căzând în boală, Serapion a petrecut trei zile fără să poată grăi ceva ori să-și revină. Abia în cea de-a patra zi a început să se simtă mai bine, de aceea a chemat la sine pe fiul surorii sale și l-a întrebat: Până când mă țineți tot aici, nepoate? Te rog grăbiți-vă și dezlegați-mă cât mai repede. Cheamă pe careva dintre preoți. Și spunând vorbele acestea din nou, i-a stat graiul. Copilul a alergat repede după preot: era noapte și preotul era bolnav, încât n-a putut veni. Întrucât însă rânduise să se dea muribundului dezlegarea dacă va fi cerut-o înainte, pentru ca astfel să moară în nădejde, preotul a încredințat copilului o bucățică din Sfânta Împărtășanie, cu îndrumarea să i-o înmoaie în apă și să i-o vâre în gură bătrânului. Copilul a sosit acasă aducând cu sine Cuminecătura. Încă înainte de a intra în casă Serapion s-a trezit din nou și a zis: Ai venit numai tu, fiule; se vede că preotul n-a putut veni. Fă repede ceea ce ți-a spus să faci și pregătește-mă de drum. Copilul a înmuiat în apă Euharistia și apoi a pus-o în gura moșneagului. Acesta abia a reușit s-o înghită și și-a dat sufletul.
Oare nu reiese de aici cu claritate că Dumnezeu l-a ținut în viață până ce-și primește dezlegarea, iar după ștergerea păcatelor, pentru multele lui fapte bune, poate fi din nou recunoscut (drept creștin)?».”

(Pr. Narcis Stupcanu)