Matei 21, 43-46

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat vă spun vouă că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va zdrobi. Iar arhiereii și fariseii, ascultând pildele Lui, au înțeles că despre ei vorbește. Și căutând să-L prindă, s-au temut de popor, pentru că Îl socotea proroc.”

Împărăția cerurilor se câștigă cu sârguință

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cuvânt înainte, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 215-216

„Căci cum să așteptăm pentru noi înșine fericirea vieții și cetățenie egală cu sfinții și bucurie cu îngerii înaintea lui Hristos, dacă am preferat viața de plăcere a trupului în locul vieții după poruncile (Domnului)? Cu adevărat închipuiri de minte copilărească sunt acestea. Cum voi putea să fiu cu Iov, eu, care nici cea mai obișnuită supărare n-am primit-o cu recunoștință (lui Dumnezeu)? Cum voi putea să fiu împreună cu David, eu, care nu m-am arătat mărinimos față de vrăjmașul meu? Cum voi putea să fiu împreună cu Daniil, eu, care nu l-am căutat pe Dumnezeu prin cumpătare continuă și rugăciune stăruitoare? Cum voi putea să fiu cu oricare din sfinți, eu, care n-am umblat pe urmele lor? Care arbitru de întreceri ar fi atât de nepriceput încât să socotească vrednici de aceleași cununi pe învingător și pe cel care n-a luptat? Care comandant i-a chemat pe aceia care n-au participat la luptă să împartă prada în mod egal cu învingătorii?

Dumnezeu este bun, dar și drept. (...) Dumnezeu este milostiv, dar și judecător. Pentru că «Domnul iubește mila și judecata» (Psalmi 32, 5). Pentru aceasta spune: «Mila și judecata Îți voi cânta ție, Doamne» (Psalmi 100, 1). Noi știm la cine se referă mila, «căci» - zice Scriptura - «fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui» (Matei 5, 7). Vezi cât de judicios se folosește El de milă? Nici nu se îndură fără judecată, nici nu judecă fără milă, pentru că «Domnul este milostiv și drept». Așadar, să nu cunoaștem pe Dumnezeu numai pe jumătate și nici să nu luăm iubirea Lui de oameni motiv de neglijență. Pentru aceasta există tunetele, pentru aceasta există trăsnetele, ca să nu se disprețuiască bunătatea (lui Dumnezeu). Acela care face să răsară soarele (Matei 5, 45) pedepsește și cu orbire (IV Regi, 6, 18). Cel care dă ploaie (Zaharia 10, 1), plouă și foc (Facerea 19, 24). Acelea (soarele și ploaia) arată bunătatea lui Dumnezeu; acestea (orbirea și focul), asprimea Lui.

Deci ori să-L iubim pe Dumnezeu pentru motivul celor dintâi, ori să ne temem de El pentru cel de al doilea ca să nu ni se spună și nouă: «sau disprețuiești bogăția bunătății, blândeții și îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, nepricepând că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăință? Ci, după inima ta cea împietrită și nepocăită, îți aduni mânie pentru ziua mâniei» (Romani 2, 4-5)”