Matei 23, 13-22 (Vai vouă!)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Pentru că închideți Împărăția cerurilor înaintea oamenilor; voi nu intrați și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veți lua. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic și, dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceți: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfințește aurul? Ziceți iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este vinovat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este vinovat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el și pe toate câte sunt deasupra lui. Și cel ce se jură pe templu se jură pe el și pe Cel care locuiește în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el.”

Mândria, orbirea rațiunii

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LVIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 677

„Nimic nu-i mai rău decât mândria! Mândria scoate pe om din minți și face să i se ducă vestea de prost; dar, mai bine spus, mândria îl prostește de tot. După cum nu-i nevoie să cauți un alt exemplu de prostie atunci când vezi că unul de trei coți se silește să fie mai înalt decât munții sau chiar crede că e mai înalt și se întinde să depășească culmile munților, tot așa nu căuta o altă dovadă de nebunie atunci când vezi un om mândru, care se socotește a fi mai bun decât toți, care socoate o insultă să trăiască la un loc cu toată lumea. Acesta este cu mult mai de râs decât un prost din naștere, cu cât el, de bunăvoie, își face această boală. Și nu numai din pricina aceasta e un ticălos, ci și pentru că, fără să-și dea seama, cade în însăși prăpastia păcatului. Când un om ca acesta își va cunoaște păcatul cum trebuie? Când își va da seama că păcătu­iește? Diavolul pune mâna pe el ca pe un rob rău și înlănțuit și pleacă cu el; îl duce și-l poartă lovindu-l peste tot trupul și acoperindu-l cu mii de ocări. Și-l prostește atât de mult, că-l face să se creadă mare și față de copii și de soție, și chiar față de propriii lui strămoși.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 791-792

„Mântuitorul, dezrădăcinând mândria, o desființează din mințile noastre ca pe cea mai rea dintre boli și ca pe cea mai vrednică de urât. Căci știa că nimic nu obișnuiește să strâmbe mai rău sufletul omului ca această patimă murdară și scârboasă, căreia i se opune cu dreptate Stăpânul tuturor, ca unui mare dușman. Căci Domnul celor mândri le stă împotrivă (Pilde 3, 32).” 

(Pr. Narcis Stupcanu)