Matei 23, 23-28 (Iisus îi ceartă pe farisei)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le lăsați; călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila! Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că voi curățați partea din afară a paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire și de lăcomie. Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie curată și cea din afară. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar înăuntru sunt pline de oase de morți și de toată necurăția. Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți oamenilor, iar înăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”

Trufia spirituală

Sfântul Ioan Casian, Așeză­min­tele mânăstirești, Cartea a XII-a, Cap. 24-27, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 260

„Acest gen de trufie (trufia spirituală - n.n.) nu-i cunoscut și încercat de mulți, fiindcă nici prea mulți nu se ostenesc să atingă o desăvârșită curăție a inimii, ca să poată ajunge la treapta unor asemenea lupte (...). Trufia spirituală, deci, îi atacă de regulă numai pe aceia care, biruind viciile de mai înainte, se află acum așezați aproape pe culmea vir­tuților. Fiindcă vicleanul vrăjmaș - a putut să-i supună prin alunecarea trupului - încearcă să-i doboare, prăbu­șindu-i spiritual. Cu ajutorul acestei trufii, îi despoaie de toate meritele slujirilor de mai înainte câștigate cu multă trudă. Însă pe noi, cei încă stăpâniți de patimi pământești, nu ne consideră nicidecum demni de a ne supune la astfel de ispite, ci ne surpă printr-o trufie, ca să spun așa, mai grosolană, cea a cărnii. (...) Această trufie (...) în mod obișnuit ne încearcă pe noi mai ales, sau pe cei de măsura noastră, și îndeosebi mințile tinerilor și începătorilor. Deci această trufie a trupului, de care am vorbit, se instalează în mintea unui monah intrat în călugărie fără căldură și greșit orientat. Ea nu-i îngăduie să se coboare de la înfumurarea lumească de mai înainte la adevărata smerenie a lui Hristos, și de aceea îl face mai întâi nesupus și dur, interzicându-i curând, apoi, orice simțământ de blândețe și de omenie, și nelăsându-l să devină egal și comun cu frații, nu admite să fie despuiat și lipsit de bunurile pământești, după porunca Domnului și Mântuitorului nostru (Matei 19, 21). Cu mintea învârtoșată de astfel de patimi, după un început de detestabilă răceală sufletească, trebuie să alunece pe zi ce trece într-o stare și mai rea, iar restul vieții să și-l sfârșească acoperit de rușine. Cât timp se simte atras de patimile de mai înainte, și este prins de blestemata iubire de argint, după cuvântul Apostolului, care zice despre ea: și iubirea de arginți este închinare la idoli (Coloseni 3, 5), niciodată nu va putea primi în inima lui smerenia simplă și adevărată a lui Hristos.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)