Matei 24, 1–13

„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui ca să-I arate clădirile templului. Dar Iisus le-a zis: Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu se risipească. Și șezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, deoparte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă înspăimântați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții; și se vor urî unii pe alții. Și mulți proroci mincinoși se vor ridica și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

Adevărata prorocie

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 176, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 344

„Căci prorocia are trebuință de darul deosebirii duhurilor spre a cunoaşte ce fel şi de unde este, spre ce tinde şi al cărui duh este, şi pentru care pricină; de nu cumva este vreo prostie ieşită fără de rost din cine ştie ce ştirbire a minții celui ce grăieşte; sau vreo manifestare proprie a celui ce, chipurile, proroceşte, dându-şi cu socoteala, dintr-o agerime a minții, despre unele lucruri, în chip natural, potrivit rațiunii, datorită unei experiențe bogate; sau manifestarea vreunui duh rău şi drăcesc, cum era la Montan şi la cei asemenea lui, care spuneau nişte lucruri prăpăstioase în chip de prorocie; sau de nu se împodobeşte vreunul, din pricina slavei deşarte, cu ale altora, spunând şi declarând cele ce nu le-a născut el, adică mințind spre a fi admirat şi neruşinându-se să se înfățişeze pe sine în mod fals părintele unor cuvinte şi cugetări orfane, spre a părea că cine ştie ce înțelept este. Iar prorocii să grăiască doi sau trei şi ceilalți să judece (I Corinteni 14, 29). Cine sunt ceilalți? Evident că cei ce au darul deosebirii duhurilor. Deci prorocia are nevoie, precum am zis, de deosebirea duhurilor, ca să fie cunoscută, crezută şi aprobată.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 837

„(...) Opriți-vă de la căile voastre. Priviți şi întrebați de căile celor de demult, de calea cea bună şi mergeți pe dânsa şi veți afla odihnă sufletelor voastre (Ieremia 6, 16). Iar căile şi cărările Domnului sunt, după Proroc, scrierile mântuitoare ale Sfinților Proroci. Şi de va cunoaşte cineva înțelesul lor, va afla Calea cea bună, adică pe Hristos, prin Care vine şi curăția desăvârşită în sufletele noastre.”

(Pr. Narcis Stupcanu)