Matei 7, 21-23

„Zis-a Domnul: Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am prorocit și nu în numele Tău am scos diavoli și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine, cei ce lucrați fărădelegea.”

Calea către Dumnezeu

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 305-306

„Dacă voim să străbatem fără de primejdie drumul vieții ce ne stă în faţă, dacă voim să înfățişăm lui Hristos sufletul împreună cu trupul, lipsite de ruşinea rănilor pricinuite de diavol, dacă voim să primim cununile de biruinţă, trebuie să rotim necontenit, cu luare-aminte, de jur-împrejur, ochii sufletului nostru, să punem sub bănuială toate cele ce ne desfată; să le îndepărtăm îndată; trebuie să nu ne lipim sufletul de nimic, nici chiar dacă aurul ar sta grămadă înaintea noastră şi ar fi gata să ajungă în mâinile celor ce-l voiesc - că spune Scriptura: Ca apa de-ar curge bogăția, nu vă lipiți inima de ea (Psalmi 61, 10) -, nici chiar dacă pământul ar odrăsli toată desfătarea și ne-ar pune la îndemână locuințe luxoase (că iarăși spune Scriptura: Cetatea noastră este în cer, de unde aşteptăm Mântuitor pe Hristos [Filipeni 3, 20]), nici chiar dacă necontenit ne-ar sta în față petreceri, chefuri, beții și mese cu lăutari (că tot Scriptura spune: Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune [Ecclesiast 1, 2]), nici chiar dacă ni s-ar oferi frumuseţile trupurilor, locuite de suflete desfrânate (că spune înțeleptul: Fugi din fața femeii ca din fața șarpelui [Înțelepciunea lui Isus Sirah 21, 2]), nici chiar dacă ni s-ar pune la îndemână funcții înalte, conduceri de popoare, roi de însoțitori şi de linguşitori, nici chiar dacă ni s-ar oferi tron înalt și strălucit, popoare și cetăți gata de bună voie să ne slujească și să ni se supună nouă (că Tot trupul, spune Scriptura, este ca iarba și toată slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba și floarea a căzut [Isaia 40, 7-8]). În dosul tuturor acestor ispite atât de încântătoare stă prigonitorul obștesc al neamului omenesc şi aşteaptă ca, ademeniți cândva de cele văzute, să ne abatem din calea dreaptă și să cădem în cursa lui. Trebuie să ne temem mult ca nu cumva, apropiindu-ne fără băgare de seamă de ele și cu gândul că plăcerea pricinuită de desfătare n-are în ea nimic vătămător, să înghițim, la cea dintâi gustare, cârligul ascuns al vicleniei și apoi să fim, cu voia şi fără voia noastră, legați de diavol şi trași pe nesimţite de plăceri spre moarte, înfricoşătorul sălaş al tâlharului. Este deci de neapărată trebuinţă, fraților, şi folositor nouă tuturor să ne pregătim ca drumeții şi alergătorii: să ne uşurăm, prin orice mijloc, sufletele pentru drum; să ne grăbim spre sfârşitul căii noastre, fără să ne uităm înapoi.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)