Matei 7, 24-29; 8, 1-4 (Înțelepciunea ne oferă libertate)

„Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și a căzut; și căderea ei a fost mare. Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui. Că îi învăța pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor. Deci, coborându-Se El din munte, mulțimi multe au mers după El. Și, iată, un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești! Și Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curățește-te! Apoi îndată s-a curățat lepra lui. Și i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.”

Înțelepciunea ne oferă libertate

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 31-32, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 178

„Așadar, păcătosul robește fricii, robește poftelor, este rob lăcomiei, rob plăcerii, rob răutății, rob invidiei, și i se pare că în acest fel este liber, deși robește mai mult decât cel ce se găsește sub tiranie. Sunt liberi cei ce trăiesc după legi. Dar legea adevărată este cuvântul drept, legea adevărată nu este săpată în piatră, nici dăltuită în aramă, ci întipărită în cugete și fixată în simțiri. Astfel, înțeleptul nu este sub lege, ci legea este sub el, având în inima lui lucrarea legii scrisă cu condeiul și cu meșteșugul firii (Romani 2, 14-15). Oare ne este orbirea atât de mare de nu vedem arătările limpezi ale lucrurilor și chipurile virtuților? Dacă popoare întregi se supun legilor omenești ca să fie părtașe la libertate, cum este cu putință ca înțelepții să lase și să părăsească adevărata lege a firii, arătată în chipul lui Dumnezeu, și adevărata cugetare despre libertate, de vreme ce în acestea este atâta libertate încât de mici nu știm să slujim viciilor, fiindcă suntem străini de ură, lipsiți de lăcomie, necunoscători ai poftelor? Ce nefericit lucru este deci ca, născuți în libertate, să murim în robie! Dar aceasta se poate întâmpla din ușurință sufletească, din slăbiciune a bunelor deprinderi, fiindcă frământăm în noi griji deșarte, ne ocupăm de lucruri fără nici un preț. Înțeleptul însă ne învață că inima lui este așezată pe temelii puternice și neclintite. (...) Înțeleptul își întinde mâinile, pe când idiotul și le strânge, precum este scris: Nebunul stă cu mâinile în sân și-și mistuie măruntaiele (Ecclesiastul 4, 5), cugetând mai degrabă la cele trupești decât la cele sufletești.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)