„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Matei 8, 23–27
„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El?”
Cine este Acesta?
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, A doua convorbire cu părintele Theonas, Cap. XI, 1-5, Cap. XII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 698-699
„Căci despre Cel ce singur este fără de păcat se amintește și acest fapt unic: «A trimis Dumnezeu pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului». Luând ființa adevărată și întreagă a trupului omenesc, trebuie să credem că a luat în ea nu păcatul însuși, ci asemănarea păcatului. Asemănarea nu trebuie raportată la adevărul trupului, cum înțeleg unii eretici, ci la chipul păcatului. Era în el trup adevărat, dar fără păcat, asemănător însă, de bună seamă, celui ce păcătuiește. Și aceasta se referă la vicii și obiceiuri. Avea asemănarea trupului păcătos când, ca un om neștiutor și preocupat de hrană, întreba: «Câte pâini aveți?» Dar dacă trupul nu-i era supus păcatului, sufletul nu-i era fără știință, fiindcă evanghelistul adaugă pe dată: «Iar aceasta o zicea ca să-i încerce, căci El știa ce avea să facă». Avea trupul asemenea celui ce păcătuiește, când ca un însetat cerea apă femeii samarinence. Dar nu era pătat de tina păcatului, fiindcă, dimpotrivă, femeia a fost chemată să ceară apă vie care, împiedicând-o să-i mai fie vreodată sete, să se facă în ea fântână de apă țâșnitoare (săltătoare sau vie) spre viața veșnică. Avea adevărul acestui trup când dormea pe corabie. Dar ca să nu se înșele prin asemănarea păcatului cei ce călătoreau cu El, «ridicându-Se a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște mare». Părea supus păcatului printr-o soartă comună cu a tuturor când se spunea despre El: «Acest om de ar fi proroc ar ști cine este și ce fel este femeia care se atinge de picioarele Lui». Dar n-a avut adevărul păcatului, fiindcă, respingând gândul defăimător al fariseului, pe dată i-a iertat femeii păcatele. Se socotea că poartă trup păcătos împreună cu ceilalți, când, găsindu-Se ca un om sub amenințarea morții și a chinurilor, Se ruga: «Părinte, dacă este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta», și: «Întristat este sufletul Meu până la moarte». Dar acea tristețe nu cunoștea atingerea păcatului, fiindcă Dătătorul de viață nu putea să se teamă de moarte. El spune: «Nimeni nu-mi ia viața, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Putere am ca să o dau și putere am ca s-o iau iarăși». Așadar, este o mare deosebire între Acel om, care S-a născut din fecioară, și toți ceilalți, (...) pentru că noi toți purtăm în trup nu asemănarea, ci adevărul păcatului, pe când El, întrupându-Se cu adevărat, a primit nu adevărul, ci asemănarea păcatului.”