Matei 9, 36-38; 10, 1-8

„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său. Și, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință. Iar numele celor doisprezece Apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceștia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci, mai degrabă, mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și, mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția cerurilor! Tămăduiți pe cei bolnavi, curățiți pe cei leproși, înviați pe cei morți, pe diavoli scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați.”

Cum devenim lucrători la propria mântuire

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 1037-1038

„O, viteazule, îți vom spune iarăşi că sunt bune şi foarte folositoare trezvia, tăria minții, voința neclintită, facerea de bine şi dobândirea virtuții. În felul acesta lucrăm mântuirea noastră. Dar nu ajunge numai aceasta sufletului omului, deoarece are nevoie şi de conlucrarea cu harul de sus, care uşurează sufletului cele greu de împlinit şi face lesne de străbătut calea obositoare şi aspră a dreptății. Iar că cele numai de la noi nu sunt nimic, dacă nu se adaugă cele ale harului dumnezeiesc, ascultă-l spunând pe Psalmist: De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte (Psalmi 126, 1). Deci, trebuie să aducem de la noi înfrânarea, deprinzându-ne în iubirea de Dumnezeu, ca să ne arătăm tari în dorința noastră de mântuire, şi aşa să cerem cele de la Dumnezeu şi ajutorul de sus, dorind să se fortifice curajul prin înarmarea neînfrânată în toate. Odată ce ne-a dăruit harul Său şi ne-a întărit spre aceasta Dumnezeu, putem combate puterea ce luptă împotriva noastră şi putem birui mâna diavolului, dacă nu voim să ascultăm de cel ce ne cheamă spre plăceri, sau la vreun alt mod de păcate. Dacă îi predăm voința şi ne lăsăm prinşi în cursa lui spre răutate, cum vom învinovăți pe altul pentru aceasta şi nu vom atribui mai degrabă lipsei noastre de voință pătimirea acestora? Oare nu aceasta este ceea ce a spus Solomon: Nebunia omului dărâmă calea lui şi inima lui se mânie împotriva lui Dumnezeu (Pilde 19, 3)? (...) Alții s-au supus harului, încât acesta a salvat voia lor, făcându-i conlucrători. Căci în acest fel se realizează mântuirea fiecăruia dintre noi.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)