Micul catehism: Cinstirea Sf. Cruci în primele secole creştine

Pe la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea, Tertulian numeşte pe creştini cinstitori ai Crucii, aceştia însemnându-se cu semnul ei sau purtând cruci ca amulete protectoare: „…Sfântul Procopiu, martir din timpul persecuţiilor lui Diocleţian (303), purta la gât o cruce de aur şi argint …“

Din cauza persecuţiilor, în primele trei secole, semnul Sfintei Cruci se găseşte reprezentat sub forme deghizate sau simboluri pe foarte multe monumente: ancora, tridentul, litera grecească T (Crux commissa) sau monogramul, în diferitele lui variante (Crux decussata, X sau X suprapus cu P etc.).

Prima reprezentare sigură şi datată a Crucii pe un monument creştin apare incizată pe peretele unei case din Herculanum, înainte de anul 79.

Următoarea reprezentare clară a Crucii, în ordinea vechimii, o găsim în inscripţia de pe un altar din Palmiria, datând din anul 134, iar în inscripţiile şi epitafele din picturile catacombelor, se găsesc circa 20 de cruci.

Ultimele descoperiri arheologice din Palestina dovedesc că semnul Crucii era folosit ca simbol creştin pe osuarele din necropolele primei comunităţi creştine din Ierusalim.

Mai târziu, la patruzeci de ani de la oficializarea creştinismului, Iulian Apostatul reînvie păgânismul şi marginalizează creştinismul, detronându-l de pe înalta sa treaptă pe care îl ridicase Constantin cel Mare - unchiul său - şi îl atacă în scrierile sale reproşând creştinilor venerarea Crucii:

„Voi veneraţi lemnul gol al Crucii, făcând semnul ei pe frunte şi înscriindu-l la intrarea caselor voastre...“.

Sigur că reacţia marilor scriitori bisericeşti ai vremii nu a întârziat să apară şi din operele lor reiese clar faptul că, în acele vremuri, creştinii aveau un cult dezvoltat al Crucii, în cadrul căruia o venerau.