„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
22 Noi, 2024
Micul catehism: Grija sfinţilor pentru noi - rugăciunea şi mijlocirea către Dumnezeu
Sfinţii nu-i uită pe creştini şi îi ajută prin rugăciunile lor. Sfântul Apostol Petru le promite celor de o credinţă cu el că nu-i va uita după plecarea sa la Domnul: „Socotesc că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Dar mă voi nevoi ca să puteţi în orice timp, după plecarea mea, să ţineţi minte aceste lucruri“ (II Petru 1, 13-15). Această grijă a apostolului în ce altceva se poate manifesta dacă nu în rugăciune şi în mijlocire către Dumnezeu?
Creştinii cer şi ajutorul sfinţilor, pentru că rugăciunile acestora se înalţă ca tămâia bine mirositoare înaintea lui Dumnezeu. În viziunea sa, Sfântul Evanghelist Ioan a văzut pe cei 24 de bătrâni căzând înaintea Mielului, „având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 5, 8). Cinstirea sfinţilor nu contrazice nici principiile raţiunii. Precum în viaţa pământească nu toţi sunt egali între ei, prin vârstă şi prin starea socială, tot la fel şi în împărăţia cerurilor. Sunt oameni care au plăcut Domnului prin credinţa lor şi prin fapte bune încă din timpul vieţii pământeşti. De aceea ei se bucură de fericire veşnică. Dacă îi respectăm pe oamenii care se evidenţiază pozitiv în societate, atunci cu atât mai mult trebuie să-i cinstim pe sfinţi, care sunt învăţătorii şi îndrumătorii noştri. Dacă noi îi respectăm pe binefăcătorii noştri pământeni, cu atât mai mult se cuvine să-i respectăm pe sfinţii locuitori ai cerului. Aşa cum îi preţuim pe eroii neamului pentru faptele lor de vitejie, tot la fel se cuvine să-i cinstim pe sfinţi, care au făcut cele mai înălţătoare fapte în domeniul vieţii morale.
