Micul catehism: În Bisericile Ortodoxe, cultul ajută la păstrarea unităţii credinţei

Cultul ortodox se caracterizează prin uniformitate şi stabilitate; rânduiala slujbelor bisericeşti are reguli sau norme precise şi fixe, unanim admise. Astfel, slujbele din Bisericile Ortodoxe sunt aceleaşi, fiind un limbaj comun de exprimare a cinstirii lui Dumnezeu, deşi el se foloseşte pentru aceasta o serie de limbi liturgice deosebite. În Ortodoxie, uniformitatea şi stabilitatea cultului contribuie şi la păstrarea unităţii de credinţă şi de duh dintre diferitele Biserici ortodoxe naţionale sau autocefale, care, prin cultul mereu acelaşi, se simt ca o singură comunitate rugătoare, sub puterea Aceluiaşi Duh Sfânt, Care o însufleţeşte.

Cultul ortodox se distinge prin caracterul său ecleziologic sau comunitar. El promovează, adică, în primul rând rugăciunea cu caracter social sau colectiv, care are în vedere nu doar nevoile personale ale creştinului, ale fiecărei persoane în parte, ci şi nevoile comunităţii creştine, ale întregii Biserici. Cultul ortodox este o rugăciune a comunităţii credincioşilor, uniţi într-un cuget, în duhul păcii şi al unităţii în credinţă, care îi face pe toţi să se simtă ca unul în aceeaşi rugăciune, mai presus de deosebirile de vârstă, de cultură, de stare socială, de naţionalitate, de limbă sau de rasă. În biserică, creştinul se roagă pentru toţi, pentru nevoile tuturor: „Domnului să ne rugăm...“ (la ectenii), „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri...“. Caracterul acesta ecleziologic al cultului ortodox se bazează pe cuvântul Mântuitorului, Care promovează rugăciunea laolaltă a celor ce cred în El: „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că, unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 19-20)

În cultul ortodox se poate sesiza cu uşurinţă mulţimea, profunzimea şi frumuseţea ideilor doctrinare formulate în textele liturgice şi sensurile sau semnificaţiile simbolice, istorice şi eshatologice ale rugăciunilor şi ale actelor liturgice. Majoritatea imnelor şi a rugăciunilor exprimă, într-o formă simplă şi uşor de înţeles, o mare bogăţie de idei şi adevăruri de credinţă. Sfintele slujbele nu sunt simple „amintiri“ sau „simboluri“, ci acţiuni tainice, care îi ajută să retrăiască, mai ales în marile sărbători ale anului bisericesc, evenimentele din istoria mântuirii, pe care le comemorează.