„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Micul catehism: Părinţii Bisericii sunt împotriva prezicerilor de orice fel
Curiozitatea omului de a afla evenimentele care vor avea loc nu este nouă. Dintotdeauna a existat dorinţa de a şti ce se va întâmpla, însă practica de a prevedea nu a fost recomandată de Părinţii Bisericii pentru că omul este stăpânul faptelor sale. Nimeni nu poate şti ceea ce se va întâmpla, decât Dumnezeu care este Atotştiutor.
Sf. Simeon al Tesalonicului a scris împotriva celor care susţineau că cercetarea astrologică este folositoare: „a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea naşterilor, după zodii sau stele şi pentru citirile de stele e lucru nebunesc şi fără de Dumnezeu... însă bunătăţile şi răutăţile noastre se mişcă după a noastră singură voinţă“. Vechile Pravile bisericeşti au luat atitudine împotriva prezicerilor de orice fel: „Viaţa omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atâţia ani să trăiască; cu sfatul şi voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; de ar fi fost mai înainte o hotărâre şi o predestinaţie a omului, atâţia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de vreo boală; şi nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor, pentru că acea hotărâre ce a hotărât mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată“. În lucrarea „Despre idoli“, Tertulian a scris următoarele: „Nu voi spune că a aşeza nume de dumnezei falşi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie şi a-i abate pe oameni de la înălţarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinţa că destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falşi. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieşte îngerilor căzuţi care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a înşela neamul omenesc...“. Din momentul în care l-a creat pe om, Dumnezeu i-a oferit acestuia libertatea de a alege binele sau răul. Alegând binele, perseverând în virtute, creştinul rămâne aproape de Dumnezeu şi beneficiază de ajutorul divin.








