Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: Virtuţile sunt semne ale sănătăţii spirituale

Micul catehism: Virtuţile sunt semne ale sănătăţii spirituale

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 07 Octombrie 2009

Potrivit Sf. Ioan Damaschin, cuvântul virtute (areti) provine din „airestaia“ care înseamnă a alege; deci, chiar etimologia acestui cuvânt ne arată că virtutea creştină nu poate fi impusă, ci este o alegere personală.

Biserica Ortodoxă împarte virtuţile în virtuţi teologice şi virtuţi morale. Virtuţile teologice sunt acelea care se dezvoltă în sufletul credinciosului cu ajutorul harului dumnezeiesc şi sunt îndreptate nemijlocit către Dumnezeu, apropiindu-l pe creştin de izvorul vieţii religioase, care este Dumnezeu.

Virtuţile teologice le sădeşte Dumnezeu în suflet împreună cu harul sfinţitor; de aceea ele sunt virtuţi insuflate. Ele îndreaptă viaţa creştinului către Dumnezeu şi-i întăresc înclinarea firească de a săvârşi fapte bune. Fără ele nimeni nu se poate mântui.

Virtuţile teologice sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Părinţii duhovniceşti ai Bisericii consideră virtuţile teologice „începutul, mijlocul şi sfârşitul“, „dăruitoare şi călăuzitoare tuturor virtuţilor“. Credinţa ne face să ne temem cu adevărat de Dumnezeu. Nădejdea, eliberându-l cu adevărat pe creştin de frica de rob, îl înalţă spre dragoste, care înfăptuieşte unirea cu Dumnezeu.

Virtuţile morale sunt acelea care călăuzesc viaţa creştinului faţă de sine şi faţă de semenii săi. Ele au drept scop moralizarea credinciosului şi a raporturilor cu semenii lui, adică întocmirea vieţii şi a rânduielilor dintre oameni după legile morale.

Virtuţile morale cele mai importante sunt: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi bărbăţia. Aceste virtuţi se mai numesc şi cardinale, fiindcă ele stau la temelia celorlalte virtuţi şi deci pe ele se fundamentează viaţa cinstită.

Virtuţile morale se pot dobândi şi prin puterile fireşti cu care este înzestrat omul; de aceea ele se mai numesc virtuţi fireşti sau câştigate.

După învăţătura creştină, virtutea corespunde stării „celei după fire“ a omului sau stării lui celei conforme cu firea, pe când răutatea, stării lui „celei împotriva firii“. Virtutea dovedeşte sănătate, pe când răutatea arată starea de boală.