„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Poezii creştine
Oul dogmatic
de Ion Barbu E dat acestui trist norod Şi oul sterp, ca de mâncare, Dar viul ou, la vârf cu plod, Făcut e să-l privim la soare! Cum lumea veche, în cleştar, Înoată, în subţire var, Nevinovatul, noul ou, Palat de nuntă şi cavou. Din trei atlazuri e culcuşul În care doarme nins albuşul Atât de galeş, de închis, Cu trupul drag surpat în vis. Dar plodul? De foarte sus Din polul plus De unde glodul Pământurilor n-a ajuns Acordă lin Şi masculin Albuşului în hialin: Sărutul plin. Om uitător, ireversibil, Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil? Precum atunci, şi azi întocma: Mărunte lumi păstrează dogma. Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh Veghind vii ape fără stuh, Acest ou-simbol ţi-l aduc, Om şters, uituc. Nu oul roşu. Om fără soţ şi om nerod, Un ou cu plod Îţi vreau plocon, acum de Paşte: Îl urcă-n soare şi cunoaşte! * Şi mai ales te înfioară De acel galben icusar, Ceasornic fără minutar Ce singur scrie când să moară Şi ou şi lume. Te-înfioară De ceasul, galben necesar... A morţii frunte-acolo-i toată. În gălbenuş. Să roadă spornicul albuş, Durata-înscrie-în noi o roată. Întocma - dogma. * Încă o dată: E Oul celui sterp la fel, Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-n el. Şi nici la cloşcă să nu-l pui! Îl lasă-n pacea întâie-a lui. Că vinovat e tot făcutul, Şi sfânt, doar nunta, începutul.





