„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
06 Dec, 2025
Poezii creştine
Clopotele
Al. Philippide Duminicile-n fiecare săptămână, Când clopotele-n mantii de bronz se iau de mână Şi-ncep ca să colinde Cât văzduh poate glasul lor cuprinde, Umflaţi de vânt, Buimaci, târându-şi umbra greoaie pe pământ, Toţi nourii aleargă cu clopotele-n zbor Pe urma lor; Iar când în zare ca-ntr-o văgăună S-au prăbuşit cu toţii împreună, Din ce în ce mai limpede răsună, Împodobind cu aur proaspăt crinii, Goarna luminii! Şi-atunci tot cerul se preschimbă În clopot nalt, cu soarele drept limbă, Care bate Clipe de lumină Pentru cei a căror inimă se zbate. Ca limba unui clopot rostogolit în tină În hohote sonore văzduhul se distramă Când clopotele-n tropot de copite Îndeamnă sufletele toropite Şi le cheamă Cu ele către soare să s-avânte, Sărmane clopote cu aripi frânte! Şi-atunci nebunii care-ntr-una urlă Cu sufletul la gură ca o surlă, Când clopotele-n fiecare turlă Cu ură-şi muşcă frânghiile, botniţi, Nebunii intră pe furiş în casă, Şi tac din gură, şi s-ascund sub masă; Căci trebuie să ştiţi că din clopotniţi Îndată clopotele au să zboare În cavalcadă către soare, Şi-au să se-ntoarcă liniştit, la trap, Să ne cadă pe cap, Să ne cadă pe cap! Dar eu care nu sunt nebun, Vă spun: Că clopotele-n fiecare săptămână Se iau de mână; Îşi suflecă mantalele-ntr-o horă Sonoră; Şi-apoi pornesc ca să colinde Cât văzduh poate glasul lor cuprinde. dar vă mai spun, Eu, care nu sunt nebun, Vă spun că toate clopotele spun: Că, dintr-o dată preschimbate-n goarne, Au să răstoarne Văzduhul peste noi ca un puhoi De cer albastru şi lumină multă, Şi-atuncea noi, Care suntem acei ce tac şi le ascultă, Stăruitori vom sta cu fruntea boltă de revoltă, Cu ochiul cupă de nădejde multă, Cu zdrenţele azurului pe noi, Surâzători - cu clopotele-n noi!
