„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Poezii creştine
Odinioară şi acum
Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ Aruncându-ne în urmă Ochii noştri sufleteşti Către anii din vechime A vieţii creştineşti, Mintea noastră se uimeşte De sfinţenia de-atunci, Limba fără grai rămâne, Ne simtim ca nişte prunci. Căci vedem păgânătatea Dând război necontenit Adunările creştine Din Apus şi Răsărit. Şi aflăm credinţa sfântă Ca un foc atunci arzând Iar Biserica în culmea Biruinţelor şezând. Adâncindu-ne mai tare În trecutul depărtat Al Bisericii creştine Gândul nostru stă mirat: Uriaşi vedem în faţă Pe străbunii credincioşi, Noi suntem pe lângă dânşii Toţi, pitici neputincioşi. Fruntea lor având cunună Razelor dumnezeieşti Ni se apleacă de ruşine Ochii noştri cei trupeşti. Mici la suflet, mari la patimi, Noi aproape nu-ndrăznim Să mai cugetăm la Slava Noului Ierusalim! Despre viaţa minunată A celor "întâi născuţi" Lumea astăzi nu mai ştie, Sfinţii stau necunoscuţi! Astăzi traistele ştiinţei S-au umplut cu născociri, Iar de tainele credinţei Lumea nu mai are ştiri! Toată străduinţa lumii Este spre a dovedi Că "Materia e totul, Duhul n-are unde fi"! Cât de mult se mai înşeală Cel numit "Cuvântător" Oare cearcă numai "firea" Neştiind pe "Făcător"!





