Proloagele: Cuvânt din Everghetinos al avvei Isaia despre faptul că se cuvine pururea a ne aduce aminte de moarte şi de Judecată

Trei lucruri sunt pe care cu anevoie le câştigă omul şi acestea păzesc toate faptele cele bune: plângerea, pocăinţa pentru păcate şi a avea înaintea ochilor ceasul morţii. Că cel ce gândeşte în toate zilele şi zice întru sine: "Numai astăzi mai am a fi în lume", niciodată nu va greşi înaintea lui Dumnezeu. Iar cel ce aşteaptă a trăi multă vreme, cu multe păcate se va acoperi. Celui ce se pregăteşte a da seama înaintea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile sale, Dumnezeu se îngrijeşte a-i curăţi toată calea de păcat. Iar cel ce defaimă şi zice: "Cine ştie când voi ajunge acolo", acela locuieşte întru răutăţi. Mai înainte de a face un lucru, adu-ţi aminte în fiecare zi unde te afli, şi unde ai a merge când vei ieşi din trup. Şi să nu te leneveşti a avea grijă de sufletul tău nici o zi; ia aminte la tine, ca de-a pururea să pomeneşti şi să ai înaintea ochilor moartea şi veşnicele chinuri şi pe cei ce se muncesc acolo şi să te socoteşti pe tine ca pe unul din aceia, mai mult decât pe toţi. Vai nouă, că, având a ne muta de pe pământul pe care păcătuim, ne facem griji îndelungate pentru lucruri pământeşti şi stricăcioase, dar în vremea neiertatei noastre mutări de aici, nu vom putea stăpâni nici unul din aceste lucruri. Vai nouă, că vom suferi întrebare înaintea înfricoşătorului Judecător, pentru orice faptă din viaţa pământească şi pentru orice cuvânt deşert, şi pentru orice amintire rea sau necurată, şi pentru toate aducerile aminte ale sufletului. Şi iată, ca nişte nevinovaţi ne purtăm în toată vremea vieţii noastre, fără de grijă pentru sufletele noastre. Pentru aceasta ne aşteaptă pe noi dincolo focul cel nestins al gheenei şi întunericul cel mai dinafară, şi viermele cel neadormit, şi plângerea, şi scrâşnirea dinţilor, şi veşnica ruşine înaintea întregii făpturi, a celei de sus şi a celei de jos. Vai nouă, că înţepăturile muştelor, ale ţânţarilor şi ale albinelor nu le răbdâm, dar de balaurul care ne muşcă în fiecare zi, care ca într-o sorbire ne înghite pe noi, şi care ne străpunge peste tot cu boldurile veninoase ale morţii, nu ne îngrijim deloc şi nici a fugi de dânsul nu voim. Cum, dar, vom putea suferi atunci înfricoşătoarele şi nesfârşitele chinuri? De care să ne izbăvească pe noi Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce aşteaptă mântuirea păcătoşilor. (Proloagele, Volumul I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă)