Răspunsuri duhovniceşti: Biserica, farmacia sufletului

Părinte, tinerii zilelor noastre sunt cuprinşi tot mai mult de pericolul deznădejdii, pe fondul instabilităţii societăţii actuale. Ce învaţă Biserica referitor la eradicarea acestei boli a societăţii?

Starea de deznădejde este consecinţa înstrăinării omului de Dumnezeu Creatorul, Izvorul vieţii. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că deznădejdea izvorăşte din necredinţă, din viaţa păcătoasă cultivată şi susţinută de voinţa omului şi, de aceea, o consideră cea mai mare primejdie pentru suflet. Ea începe cu o stare de tristeţe şi mâhnire sub diferite forme, care, mai apoi, rodeşte deznădejdea. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că "pe cel care a căzut în păcat, deznădejdea nu-l lasă să se ridice, şi, de asemenea, deznădejdea îl lipseşte pe om de bunătăţile pe care le-a dobândit".

În mod esenţial, un aport deosebit la extinderea acestei stări păcătoase în rândul oamenilor, în special al celor tineri, şi-o aduce, pe lângă lucrarea continuă, pierzătoare de suflet, a vrăjmaşului nevăzut, şi cultura consumistă, seculară, atee, a lumii moderne. Gravitatea deznădejdii, a întunericului necunoaşterii şi netrăirii lui Dumnezeu în viaţa personală se reflectă în multitudinea de evenimente dramatice, despre care auzim, din nefericire, zilnic, în media, cea mai mare parte, poate, şi pe fondul instabilităţii societăţii actuale.

Biserica noastră drept-măritoare dăruieşte dintotdeauna, ca terapie duhovnicească, în tratarea stării de deznădejde, precum şi a altor boli sufleteşti, însăşi viaţa ei; iar viaţa Bisericii este harul dumnezeiesc ca viaţă nouă şi sfântă, care izvorăşte din mormântul cel gol, dar plin de slava Învierii, al Domnului nostru Iisus Hristos. Păzirea poruncilor dumnezeieşti, ascultarea şi împlinirea în viaţa personală a cuvântului Sfintei Scripturi, participarea şi împărtăşirea omului de harul dumnezeiesc, restaurator al vieţii şi vindecător al patimilor, mijlocit prin Sfintele Taine ale Bisericii reprezintă dimensiunile esenţiale ale Bisericii prin care făptura umană poate reda chipului dumnezeiesc, pe care-l poartă în sine, lumina, strălucirea şi frumuseţea cea dintâi. Sfintele Taine ale Bisericii sunt mijloacele concrete de vindecare, prin ele, Biserica, vădindu-se, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, "o farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri pentru noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea".

Pe lângă lucrarea terapeutică a Bisericii prin Sfintele Taine şi pentru ca seminţele harului dumnezeiesc vindecător să încolţească, să crească în ţarina sufletelor deznădăjduite, este necesară şi deschiderea omului, voinţa de a fi vindecat. Nu este de-ajuns că există un Doctor Atotputernic, care poate vindeca orice boală; mai trebuie ca omul să caute spre El şi, cu câtă smerenie şi credinţă are, să-I ceară ajutorul. Căci acelaşi mare părinte al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne învaţă că "Hristos, dumnezeiescul Doctor, nu ne vindecă fără voia noastră", indicând în acelaşi timp cinci leacuri de suflet vindecătoare: al credinţei, pocăinţei, rugăciunii, leacul nădejdii şi lucrarea poruncilor.