Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: „Bogdaproste“, răspunsul la fapta de milostenie

Răspunsuri duhovniceşti: „Bogdaproste“, răspunsul la fapta de milostenie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Nicoleta Olaru - 06 Sep, 2011

Părinte, spuneţi-ne cum să înţelegem milostenia? Are ea limite?

Milostenia pune cel mai bine în evidenţă manifestarea creştinului în societate. Este expresia vizibilă a modului cum ne punem în lucrare credinţa noastră, care este moartă, dacă nu o susţinem cu fapte pe măsură (Iacov 2, 28). Milostenia este mult mai mult decât o faptă bună, ea trebuie privită ca act de cult, deoarece presupune o triplă angajare: un împlinitor, un beneficiar, dar şi lucrarea lui Dumnezeu. Căci finalitatea actului de milostenie creştină nu se referă doar la binele aproapelui, ci are în vedere glorificarea lui Dumnezeu prin intermediul semenilor care, "văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei 5, 16).

Pe împlinitor, milostenia îl transformă în instrument al lucrării lui Dumnezeu pentru lume. De aceea, nu orice faptă bună înseamnă milostenie, chiar dacă, aparent, vizează binele aproapelui. Ea trebuie să fie şi în acord cu voia şi poruncile lui Dumnezeu, căci milostenia e fapta cea bună care, împlinită conştient şi responsabil, ne aseamănă cu Dumnezeu! Prin milostenie doar punem început unui bine, pe care Dumnezeu îl va desăvârşi. Din această perspectivă, scopul faptei de milostenie nu se limitează doar la a face un bine cuiva, ci trebuie să urmărim a-l face mai bun, a-i spori calitatea de om. Iată de ce milostenia trebuie privită ca o acţiune complexă, în care, făcând uz de toate mijloacele de care dispunem, trebuie să-l ridicăm pe semenul nostru la o condiţie materială, morală şi spirituală superioară.

Beneficiarul faptei de milostenie este dator să se roage lui Dumnezeu pentru binefăcătorul său, sau să rostească măcar "Bogdaproste", cuvânt de origine slavă cu dublă adresabilitate: "Doamne, îţi mulţumesc!" (atenţie: nu mulţumeşte binefăcătorului, ci lui Dumnezeu!) şi "Dumnezeu îţi mulţumeşte" mărturisindu-se pe sine ca frate mai mic al lui Hristos (Matei 25, 40). Leprosul samarinean recunoscător mulţumeşte binefăcătorului dând slavă lui Dumnezeu (Matei 17, 15-16). Cei zece care au apelat la mila Domnului s-au vindecat, doar unul singur s-a şi mântuit! După cum milostenia are ca scop să-l facă mai bun pe beneficiar, recunoştinţa acestuia trebuie să aibă în vedere mântuirea binefăcătorului.

Dacă "cea mai mare poruncă din Lege" stabileşte limitele iubirii faţă de Dumnezeu şi Aproapele (Marcu 12, 30-31), limitele milosteniei sunt date de sfinţenia acestei lucrări şi de responsabilitatea pe care o resimţim faţă de semenul aflat în nevoie: în ce măsură binele pe care i-l ofer, sau pe care şi-l doreşte, îi face cu adevărat bine. Şi, adeseori, formal, chiar absent, confundând "prinosul" cu "prisosul", ne limităm la a oferi cele materiale - mâncare, haine, bunuri etc. -, eliberându-ne de ceea ce nu ne mai foloseşte şi împăcându-ne conştiinţa că am făcut şi noi o milostenie!