Răspunsuri duhovniceşti: Calea sacrificiului, unicul drum spre Hristos

Preacucernice părinte Alin Balica, putem dobândi mântuirea sufletului nostru prin forţe proprii, prin înţelepciune, prin putere? Ce putem face pentru a ne izbăvi?

Cugetând la textul Evangheliei care s-a citit ieri în biserici, vă mărturisesc sincer că mi-am adus aminte o lecţie de gramatică. Mai exact, cea despre verbele auxiliare: "a fi" şi "a avea", cu ajutorul cărora construim moduri şi timpuri gramaticale. Însă ele şi proporţia în care sunt folosite pot defini moduri şi timpuri istorice. Şi cred că, şi din punct de vedere duhovnicesc, aceste două verbe pot arăta modul în care fiecare se poate defini şi raporta la starea sufletului şi sensul în care merge. Îl poţi urmări toată viaţa ta fie pe "a fi", fie pe "a avea", şi greu este să găseşti echilibrul între ele. În Evanghelia Duminicii care a trecut, Domnul Iisus Hristos ne arată că mântuirea nu poate veni prin forţe proprii, prin acumulare de orice fel, că nu vine nici prin înţelepciune, nici prin putere, adică printr-un act de afirmare a omului trupesc, ci exact printr-un act de ultimă umilinţă a acestuia, de lepădare a propriului "eu". N-aş putea să nu remarc faptul că însăşi denumirea duminicii, care urmează unei sărbători importante, Înălţarea Sfintei Cruci, este importantă, mai ales că cele două duminici care o încadrează marchează acest lucru, ne trimite la esenţă, şi anume la Cruce şi la ceea ce înseamnă ea în viaţa noastră.

Care este adevărata cale spre Hristos?

Cred că, definind spiritualitatea noastră ortodoxă, nu putem pierde din vedere faptul că ea este spiritualitatea Crucii care duce la Înviere, calea sacrificiului ca unicul drum de adevărată izbăvire.

Duminica aceasta ne aduce în faţa ochilor minţii noţiuni cu care lumea secularizată în care trăim pare paralelă: lepădarea de sine, Crucea privită ca asumare a jertfei şi urmarea lui Hristos. Însă, în viaţa Bisericii, care este trupul Mântuitorului, ele sunt prezente, în ciuda conflictului iscat cu lumea exterioară, care pune accentul pe urmărirea confortului, a bunăstării, a evitării suferinţei de orice natură.

Traversăm, cred, o perioadă în care lumea secularizată şi-a arătat neputinţa şi părelnicia. Mesajul Evangheliei de azi însă risipeşte întunericul şi ne arată calea, cea a Crucii, care înseamnă biruinţa greutăţilor vieţii de zi cu zi, nu prin fuga din faţa lor, ci prin asumarea acestora şi lupta cu ele în Hristos. Privind aceste realităţi, trebuie să ne punem întrebarea din finalul Evangheliei: "ce ar putea omul să dea în schimb pentru sufletul său? Şi ar trebui să pătrundem sensul acestei întrebări. Răspunsul, aş zice eu, este "nimic", pentru că el este dar de la Dumnezeu. Dar cum "dar din dar se face rai", cred că ar trebui să încercăm să-l găsim pe Hristos pentru a-I dărui în schimbul sufletului pe care l-am primit Crucea pe care o purtăm.