Răspunsuri duhovniceşti: „Canonul bolnavului este patul suferinţei sale“

Părinte profesor, Biserica uşurează postul copiilor sau al persoanelor aflate în suferinţă. Cu ce pot aceştia compensa lipsa înfrânării de la mâncare?

Părintele Paisie Olaru, duhovnic prin excelenţă al iubirii creştine, repeta ucenicilor săi care se nevoiau în post şi înfrânare faptul că atunci când omul este bolnav, Dumnezeu nu cere de la el canon, ci să rabde suferinţa cu mulţumire, fără cârtire, şi aşa se va mântui sau, cum spunea duhovnicescul părinte, "canonul bolnavului este patul suferinţei sale".

Recomandarea sa, plină de înţelepciune, avea în vedere calea de mijloc, calea de aur sau a discernământului duhovnicesc, specific spiritualităţii ortodoxe. Dintre toate virtuţile ce pot împodobi sufletul unui creştin, Sfinţii Părinţi ne învaţă că mai importantă decât toate este virtutea "dreptei socotinţe", a "deosebirii" sau a "discernerii" spirituale.

Aceasta se aplică şi în privinţa poruncii postului creştin. Scrierile duhovniceşti ortodoxe, cunoscând importanţa ascezei şi a înfrânării trupeşti în opera de edificare şi îmbunătăţire spirituală, se întrec în a descrie rostul lui tămăduitor asupra trupului şi a sufletului, considerându-l, aşa cum o face Sfântul Ioan Scărarul, a fi "o silire a firii şi o tăiere împrejur a dulceţii gâtlejului, curmarea aprinderii, alungarea gândurilor rele şi eliberarea de visări, curăţia rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minţii, înmuierea învârtoşării, uşa străpungerii inimii, suspinul smerit, zdrobirea veselă, încetarea multei vorbiri, începutul liniştirii, străjerul ascultării, uşurarea somnului, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii, iertarea păcatelor, uşa şi desfătarea raiului".

Deşi importanţa sa în urcuşul duhovnicesc este una capitală, Sfânta noastră Biserică, urmând şi respectând sfaturile şi îndemnurile Sfinţilor Părinţi, arată multă înţelepciune, înţelegere şi îngăduinţă faţă de firea umană, mai ales în stările de suferinţă, boală şi durere. Unor persoane aflate în astfel de situaţii, sfinţi filocalici precum Varsanufie şi Ioan, recomandându-le uşurarea poruncii postului, le dau următorul sfat: "Nu cere Dumnezeu de la cei bolnavi cu trupul înfrânarea, ci de la cei puternici şi sănătoşi cu trupul. Coboară, fii îngăduitor deci puţin cu trupul. Căci nu va fi un păcat. Nu cere Dumnezeu de la tine aceasta (înfrânare), pentru că ştie neputinţa ce ţi-a trimis-o". Pentru aceste persoane, boala în sine este o formă profundă de înfrânare şi de post, o aspră nevoinţă trupească şi sufletească.

Prin urmare, principiul de mare discernământ al credinţei ortodoxe, în privinţa copiilor, a femeilor însărcinate sau a mamelor care alăptează, precum şi a tuturor persoanelor aflate în boală şi suferinţă este acela de a uşura porunca postului, în funcţie de suferinţa lor, până la redobândirea sănătăţii trupului, iar odată aflată aceasta - reluarea eforturilor ascetice, a înfrânării trupeşti, dar chiar şi atunci cu mult discernământ şi în ascultare de un duhovnic iscusit, pentru a nu şubrezi din nou trupul şi a-l slăbi, odată ce este cunoscut faptul că un trup neputincios şi bolnav nu poate ajuta deplin sufletul în eforturile sale de dobândire a mântuirii. Sfântul Ioan Casian, părinte al discernământului duhovnicesc, învaţă că postul nu a fost dat spre chinuirea trupului, ci şi spre trezvia minţii şi, dintr-un astfel de motiv, strădania creştinului nu trebuie îndreptată exclusiv spre postul cel trupesc, ci spre săvârşirea faptelor bune, care îl înalţă pe om spre neprihănire şi desăvârşire.

Pe cei bolnavi, credinţa ortodoxă îi învaţă că postul trupesc este doar una dintre formele de nevoinţă şi că mai importantă decât înfrânarea de la mâncare, băutură şi plăcere este înfrânarea de la păcate de patimi, de la gândurile păcătoase, cuvintele care rănesc, faptele care dor sau, cum spuneau aceiaşi părinţi, să ne înfrânăm nu doar de la bucate, ci mai ales de la păcate. Sau, precum magistral spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: "Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte! Cum? Dacă vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul în altă parte. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hoţie şi lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire la frumuseţile străine (…). Gura trebuie să postească de înjurături şi de alte vorbe ruşinoase".

Prin urmare, dacă nu tuturor ne este uşor sau chiar posibil a posti de alimente, mai ales din cauza stării de neputinţă trupească, tuturor însă, indiferent că suntem bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, sănătoşi sau, dimpotrivă, bolnavi, ne este la îndemână postul omului lăuntric, sufletesc, înfrânarea de la păcate şi răutate. Iar roadele sale sunt cu adevărat mântuitoare!