„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Răspunsuri duhovniceşti: Decalogul postului mântuitor
Părinte profesor, săptămâna viitoare putem consuma alimente care conţin lapte şi ouă şi în zilele de miercuri şi vineri. De ce a rânduit Biserica această perioadă înaintea postului?
După perioade în care alimentaţia omului este una bazată pe alimente "grele", ce solicită şi obosesc organismul uman, posturile creştine sunt adevărate remedii, având efecte curative atât asupra trupului, dar şi în privinţa supleţii spirituale, pentru că în post accentul se mută de pe trup asupra sufletului, de la cele materiale şi lumeşti la cele spirituale şi duhovniceşti. Iar Postul Mare, pregătitor pentru slăvita sărbătoare a Învierii Domnului, este prin excelenţă un astfel de prilej de exersare trupească şi sufletească. Şi în privinţa acestui post, constatăm înţelepciunea sfintei noastre Biserici, prin rânduirea "săptămânii albe" sau a "brânzei", cum este ea numită în popor. Trecerea de la o alimentaţie extrem de consistentă, grea pentru organism, la una de post, restrictivă şi cumpătată, nu se face dintr-odată, ci treptat sau gradat, prin această săptămână specială, în care omul se pregăteşte pentru noua peri-oadă - cea a postului deplin. Cum ar trebui să fie postul nostru pentru a fi primit de Dumnezeu? Pentru a-şi dobândi roade folositoare de suflet şi mântuitoare, înfrânarea trupească de la anumite mâncăruri, băutură şi plăceri trebuie să fie dublată de un post duhovnicesc. În evlavia ortodoxă, s-a impus un aşa-numit "decalog al postului", adică zece poveţe sau reguli ce trebuie urmărite atunci când postim, dacă vrem ca postul sau înfrânarea noastră să fie o adevărată "înflorire" a sufletului: 1. Înfrânează-te de la mâncare, băutură şi de la orice plăcere trupească! 2. Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie în inimă; mergi şi te împacă cu cei ce ţi-au greşit! Iartă din toată inima ta pentru ca şi Domnul să te ierte pe tine! 3. Spovedeşte-te cât mai grabnic la preot! Mărturiseşte toate păcatele, greşelile şi patimile! Ai grijă: păcatul cel mai mare este acela care te stăpâneşte pe tine! Leapădă-l! 4. Nu te certa, nu blestema, nu înjura! Cei care înjură se aseamănă celor ce au scuipat faţa lui Hristos în timpul patimilor Sale! 5. Roagă-te în fiecare zi, dimineaţa şi seara, după puterile tale! Însoţeşte rugăciunea ta smerită cu îngenuncheri şi metanii! Roagă-te şi pentru duşmani, ca Domnul să aducă pace şi înţelegere între toţi! 6. Fă milostenie după puterile tale! Dă de pomană acolo unde sunt văduve, orfani, săraci, familii nevoiaşe sau cu mulţi copii! 7. Întoarce la credinţă pe un om păcătos şi neştiutor, dă-i un sfat bun, îndeamnă-l la o faptă bună, vino împreună cu el la biserică! 8. Mergi şi vizitează un bolnav, un muribund, un infirm sau un neputincios; uşurează suferinţa lui, după puterile tale! 9. Pomeneşte-i pe cei morţi, după rânduielile Bisericii! 10. Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să-ţi spui: "Slugă netrebnică sunt, pentru că nu am făcut decât ceea ce eram dator să fac!" (Nicoleta Olaru)