Răspunsuri duhovniceşti: Eshatologia nu trebuie confundată cu „sfârşitul lumii“

Părinte, cum se poate sintetiza învăţătura ortodoxă despre eshatologie?

Termenul "eshatologie" provine din limba greacă şi înseamnă "ultim", "final". Eshatologia este învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii, adică despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu sau viaţa veacului ce va să vină, ca încoronare a operei răscumpărătoare a lui Hristos-împăratul, care se manifestă la sfârşitul istoriei, plin de slavă, să judece viii şi morţii (Efeseni 1, 20-23; I Tesaloniceni 5, 1-11). Eshatologia nu trebuie confundată cu "sfârşitul lumii" şi nici nu trebuie limitată la descrierea evenimentelor care însoţesc a doua venire a lui Hristos, adică parusia: învierea morţilor, judecata, raiul şi iadul. Eshatologia se referă la o nouă ordine de existenţă, la o stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, stare care este obiectul rugăciunii şi speranţei sau nădejdii creştine: "Vină împărăţia Ta" (Matei 6, 10), dar care este deja prezentă aici şi acum, şi care confruntă istoria actuală: "Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru" (Lc. 17, 21).

Putem vorbi despre eshatologie ca o nouă etapă din istoria creaţiei?

Deşi se întâmplă la "sfârşitul" istoriei, împărăţia eshatologică nu este rezultatul unui proces istoric. Lumea începe din nou având ca scop nu sfârşitul, ci eternitatea, veşnicia. De la întruparea Fiului, lumea este locul manifestării împărăţiei lui Dumnezeu şi al transfigurării omului, iar de la Cincizecime, Duhul introduce şi menţine împărăţia în istorie, schimbând istoricitatea lineară, cronologică, în prezenţă eshatologică, veşnică. În acest sens, istoria nu este numai trecut, "anamnesis", ci şi anticipare şi pregustare reală a veşniciei. Sau mai bine zis, istoria şi eshatologia formează o unică realitate în iconomia mântuirii care nu se confundă cu timpul acesta. În rugăciunea euharistică, din Sfânta Liturghie, a doua venire a lui Hristos este invocată ca parte din istoria mântuirii: "Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de-a treia zi, de înălţarea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi mărita iarăşi-venire". Ca adunare liturgică, Biserica însăşi este poporul lui Dumnezeu în stare de pelerinaj, în mişcare spre Împărăţia lui Dumnezeu. "Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie", spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 14.