Răspunsuri duhovniceşti: „Este o iluzie să credem că ne putem mântui singuri“

Preacucernice părinte Picu Ocoleanu, care ar fi atitudinea corectă prin care ne putem raporta la cel de lângă noi, la semenul nostru?

Un filosof francez afirma că celălalt este iadul. Nu-mi dau seama cum a ajuns la ideea asta. Dacă este să mă uit la celălalt, la aproapele meu, în el aş putea să văd de fiecare dată o icoană a lui Dumnezeu. De ce spun aceasta? Pentru că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, spre asemănarea cu Dumnezeu. În textul Septuagintei această realităte este exprimată simplu: "kat icon", adică după icoana lui Dumnezeu. Omul este o icoană a icoanei lui Dumnezeu. Icoana Tatălui este Fiul, iar omul este o icoană a Fiului. Prin urmare, trăim într-o lume a icoanelor, într-o lume iconică. Ne uităm în stânga, în dreapta, în faţă, în spate şi vedem numai icoane, peste tot sunt numai icoane. Ieşim din Biserică, din spaţiul acesta eclesial, îmbrăcat cu icoane şi intrăm într-o biserică mai mare care este lumea, plină de icoane. Aproape că eşti covârşit de atâta iconografie, dar în sensul bun al cuvântului. Sufletul nostru este covârşit, văzând frumuseţea lui Hristos în celălalt. De aceea, nu voi putea spune niciodată că celălalt este iadul pentru mine, mai degrabă voi putea striga din toată fiinţa mea că celălalt este raiul prin care mă mântuiesc.

În pericopa evanghelică de la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Mântuitorul vorbeşte de "aceştia mai mici ai Mei". Prin ei ne mântuim?

Da. Slujindu-i fratelui meu care este în nevoie, care este în suferinţă. Este o iluzie să credem că ne putem mântui singuri. Niciodată nu vom putea face acest lucru, de aceea în ortodoxie nu este loc pentru tendinţe egocentrice, nu este loc pentru egoism. Grija faţă de mine trebuie să treacă pe locul doi. Dacă voi spune că mai întâi trebuie să mă îngrijesc de mine şi după aceea o să-l îngrijesc şi pe aproapele, atunci cu siguranţă că la el nu voi mai ajunge. Viaţa este atât de complexă încât, în fiecare clipă, avem probleme de rezolvat. Toate acestea sunt absolut inseparabile de icoana lui Dumnezeu, de Dumnezeu Însuşi. Aşadar, toate aceste trei aspecte din viaţa noastră sunt perfect convergente: grija de mine, grija de aproapele şi, mai presus de toate, grija de a mă închina cu dreptate lui Dumnezeu.

Cum vedeţi poziţia creştinului în situaţia actuală, având în vedere faptul că trăim o perioadă de criză?

Dacă nu suntem războiţi cu aceste probleme sociale, oricum noi suntem zi de zi războiţi de gândurile răutăţii, de ispite. În această situaţie nu ne rămâne decât să ne îndreptăm vieţile, inimile, gândurile către Mântuitorul Hristos, către Maica Domnului, către Sfânta Treime înainte de toate, de unde vine "toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit". Criza aceasta probabil că va trece mai devreme sau mai târziu, însă vor veni altele, poate mai grele. Toată viaţa noastră este o permanentă criză. Ne trezim şi suntem războiţi de gândurile răutăţii, adormim şi vrăjmaşul ne încearcă în vis. Toată viaţa suntem războiţi într-un război nevăzut, aşa cum spun sfinţii Bisericii. Nu trebuie să ne speriem că viaţa socială este dificilă. Eu cred că este necesar să rămânem puternici în credinţă, căci acolo unde nu poate omul, poate Dumnezeu, care pe cele cu lipsă le plineşte.