„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: Hristos ne vindecă şi bolile trupeşti
Preacucernice părinte Picu Ocoleanu, mai putem spera în tămăduirea bolilor noastre trupeşti, fiind de multe ori o urmare a păcatelor la care nu renunţăm?
Da, deoarece Mântuitorul Hristos este înfăţişat în Sfintele Evanghelii ca Tămăduitorul, Vindecătorul, "Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre". Noi, în Biserică îl avem pe Hristos Doctoria nemuririi, Medicinistul sau mai bine zis Doctorul şi Doctoria vieţii care se află pe masa Sfântului Altar, aşa cum spunea Sfântul Ignatie Teoforul. Dacă cugetăm la această dimensiune vindecătoare, tămăduitoare, medicală a activităţii Mântuitorului Hristos din Noul Testament, rămânem uimiţi şi ne cutremurăm de puterea lui Dumnezeu. Unele viziuni protestante moderniste îl prezintă pe Mântuitorul ca pe fratele nostru mai mare, ca pe Cel care aduce pacea. În teologia protestantă s-a ajuns la o vizibilă demitologizare. S-a zis că din activitatea Sa trebuie păstrată doar Învierea. Celelalte minuni au fost considerate mituri şi legende. Dacă excludem restul minunilor Mântuitorului Hristos rămânem fără Sfânta Evanghelie şi fără Sfânta Tradiţie. Dacă vor scoate dimensiunea vindecătoare, implicit dimensiunea exorcistă a Mântuitorului Hristos, vor sărăci. Aceasta este pespectiva tristă a unei credinţe care s-a deposedat pe ea însăşi de Hristos. Mântuirea nu trebuie înţeleasă abstract. În Biserica primară mântuirea nu însemna doar o lucrare obiectivă pe care noi ne-o însuşim subiectiv, după cum spune manualul de dogmatică. Mântuirea însemna în mod concret vindecarea de neputinţe, umplerea celor care lipseau, scăparea din mrejele durerii, care este urmare a păcatului strămoşesc. Despre aceasta se vorbeşte şi în Evanghelia de duminică care prezintă vindecarea celor doi demonizaţi. Aici îl avem pe Hristos în exerciţiul lucrării Sale celei mai caracteristice, mântuirea ca exorcizare, ca izbăvire de păcate şi curăţire de diavol. Se face cu adevărat o descriere a restaurării firii omeneşti care, în originaritatea ei, nu este o fire coruptă, o fire suferindă, ci una plenară, care se bucură de plenitudinea firii dumnezeieşti. Evanghelia aceasta ne arată exact cum începe mântuirea, prin exorcism. Despre acest lucru am fost întrebaţi fiecare dintre noi la botez: "Te lepezi de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toţi slujitorii lui..." După ce efigia monedei sufletului nostru a fost curăţită, ea este întărită prin celelalte Sfinte Taine. Să ne uităm la trup cu dispreţ, pentru că mântuirea se referă nu numai la salvarea sufletului, ci şi la restaurarea şi salvarea trupului. Are o dimensiune trupească concretă. De aceea, noi, cei aflaţi în atâtea suferinţe şi boli, ne ridicăm mâinile către Hristos, Mântuitorul şi Vindecătorul tuturora. De atâtea ori preoţii bisericii dau exemple de cazuri de bolnavi incurabili pe care medicii, în smerenie, îi trimit la Biserică, nu neapărat la preot, pentru că el este un simplu mijlocitor, care îl apropie pe om de Dumnezeu, ci la Însuşi Dumnezeu. Numai El ne mai poate salva. Începând de la exorcismele acestea şi continuând cu minunile în sensul cel mai concret al cuvântului, pe care El le lucrează în Duhul Sfânt, această lucrare continuă permanent în Biserică. Important este ca noi să o cerem şi să o dorim cu adevărat.