Răspunsuri duhovniceşti: „Ignoranţa e condamnabilă în măsura în care poţi să cunoşti şi nu cunoşti“

Care ar trebui să fie relaţiile dintre un tânăr şi o tânără în perioada adolescenţei?

Între un tânăr şi o tânără se pot realiza mai multe feluri de relaţii: relaţii de colegialitate, relaţii de prietenie, relaţii de membri ai unei societăţi, relaţii obişnuite între tineri, mă rog, poate şi alte relaţii. Important este ca tinerii, mai ales când sunt în pregătire pentru viaţă, ca prieteni, să se menţină în marginile prieteniei, adică să nu cuprindă prietenia lor apropieri care nu sunt admise între prieteni; Biserica consideră prietenia ca bună, numai în măsura în care nu are implicaţii de căsătorie şi dacă se face în vederea căsătoriei. Nu se poate zice că nu există şi posibilitatea de a fi apropiaţi ca prieteni cu iubire şi respect reciproc, chiar dacă nu au neapărat în vedere căsătoria, dar, în orice caz, să nu aibă implicaţiile căsătoriei.

„Ignoranţa este un mare duşman al minţii“ („Războiul nevăzut“ - Sfântul Nicodim Aghioritul). De ce şi cum se manifestă ea în viaţa creştinului?

Ignoranţa în sensul că dacă nu cunoşti, nu împlineşti. Domnul Hristos a venit şi a propovăduit. De ce a propovăduit? Ca să se ştie ce avem de făcut. Ignoranţa e condamnabilă în măsura în care poţi să cunoşti şi nu cunoşti, pentru că, necunoscând, nu împlineşti. Sfântul Apostol Pavel spune că trebuie să învăţăm că Domnul Hristos ne-a trimis la propovăduire şi că numai prin propovăduire poate cineva să cunoască adevărul Evangheliei. De aceea zice el despre sine, ca trimis al Mântuitorului la propovăduire: „Vai mie de nu voi propovădui, de nu voi binevesti“ (Epistola I către Corinteni, capitolul al IX-lea). Sfântul Marcu Ascetul spune că înaintea tuturor păcatelor merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea, aşa încât ignoranţa este vinovată atunci când nu vrei să cunoşti, când nu cauţi să cunoşti ceea ce ai putea să cunoşti.

Sfântul Ioan Scărarul ne vorbeşte despre darul lacrimilor ca fiind mai mare decât botezul, deoarece curaţă păcatele săvârşite după acesta. În cazul dobândirii lacrimilor, ce rol joacă Sfânta Taină a Spovedaniei?

Spovedania are rostul de a-i da omului posibilitatea să se smerească înaintea lui Dumnezeu şi înaintea duhovnicului şi de a putea primi o îndrumare, de a putea fi verificată conştiinţa lui cu o conştiinţă superioară. Nu-i vorba numai de pocăinţă, de spălare, ci e vorba şi de îndrumare, de iertarea pe care o dă Dumnezeu prin mijlocire preoţească.

Îi este bine creştinului să aibă încredere în sine, în capacităţile sale?

Da, sigur! Vai de omul care n-are încredere în capacităţile sale, că atunci nu se angajează la nimic! Dacă zici: „Eu nu pot nimic, eu sunt cel mai rău, eu n-am realizat nimic“, atunci înseamnă că ajungi la un fel de nelucrare tocmai pentru că nu ai încredere în tine însuţi. Încrederea asta pe care o ai în tine trebuie verificată din anumite puncte de vedere şi cu oameni mai buni decât tine, oameni mai virtuoşi. E o calitate faptul de a avea încredere în tine, în propriile forţe.

Raiul în care vor merge cei mântuiţi în Hristos este identic cu raiul lui Adam şi al Evei?

Nu ştiu, n-am de unde să ştiu. Cred că e mai presus de raiul lui Adam şi al Evei, pentru că e vorba de prezenţa lui Dumnezeu, o prezenţă simţită. Raiul în care au fost Adam şi Eva poate că a fost mai mult un loc de mulţumire, un loc de desfătare, însă în care prezenţa lui Dumnezeu n-a fost aşa de reală cum gândim noi că va fi în raiul nostru, în sensul că Adam şi Eva au putut vorbi cu şarpele fără să ţină seama de prezenţa lui Dumnezeu. Sau atunci când li s-a reproşat faptul că au mâncat din pomul oprit, Dumnezeu i-a chemat, a întrebat de ei, i-a strigat, ceea ce înseamnă că nu era într-o comuniune reală şi totală cu ei.

arhim. Teofil Părăian, Din ospăţul credinţei