Răspunsuri duhovniceşti: În tradiţia Bisericii noastre nimeni nu se duce mâncat la Liturghie

Răspunsuri oferite de pr. Luchian Nicolae Cătălin, preot paroh al Parohiei "Acoperământul Maicii Domnului", Tomeşti Deal, Arhiepiscopia Iaşilor.

Părinte, cât de importantă este participarea la Sfânta Liturghie?

Participarea la slujba Sfintei Liturghii este esenţială pentru mântuire prin toată bogăţia darurilor de care se împărtăşesc toţi aceia care iau parte cu credinţă şi evlavie. Centrul Sfintei Liturghii este Sfânta Taină a Euharistiei sau Împărtăşaniei, anume prefacerea darului de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Toţi credincioşii prezenţi sunt chemaţi la comuniunea euharistică. Însă chiar dacă nu ne cuminecăm de fiecare dată când suntem prezenţi la Sfânta Liturghie, participarea noastră nu este nici pe departe searbădă, căci nu plecăm acasă lipsiţi de harul lui Dumnezeu, ci cu totul îmbogăţiţi. La Liturghie se află prezentă întreaga Biserică, trupul lui Hristos, şi "unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu" (Mt. 18, 20). Conţinutul de învăţătură din rugăciunile, cântările şi textele biblice ale Sfintei Liturghii este inestimabil, având scopul de a-l învăţa pe credincios credinţa şi de a-L face cunoscut pe Dumnezeu, lucrările şi poruncile Sale. Deci la Liturghie eşti în comuniune şi în comunitate cu Dumnezeu şi ceilalţi şi totodată te afli la şcoala credinţei. Cunosc multe persoane care afirmă că se pot ruga foarte bine şi acasă. Aceasta nu este o gândire creştină, ci una sectară, segregaţionistă şi străină de duhul Bisericii. Aş asemăna omul contemporan care ia parte cu regularitate la Sfânta Liturghie cu o baterie reîncărcabilă. Asemenea ei, omul se încarcă de harul şi puterea lui Dumnezeu prin participarea la sfânta slujbă şi apoi îşi pierde intensitatea şi chiar se secătuieşte prin viaţa de zi cu zi, în care aleargă în primul rând după împlinirile materiale. De aici şi necesitatea de a ne întoarce mereu la izvorul de viaţă şi har, care este Sfânta Liturghie.

Se impune o ajunare pe tot timpul ei? Chiar dacă nu ne împărtăşim?

A ajuna înseamnă a nu mânca deloc, a ţine post negru. În tradiţia Bisericii noastre nimeni nu se duce mâncat la Liturghie şi chiar pe copii de mici îi deprindem cu postul la Sfânta Liturghie, iar cei care stau acasă din binecuvântate pricini aşteaptă nemâncaţi până vine un membru al familiei şi aduce sfânta anafură de la biserică. Sfântul Apostol Pavel incrimina mâncarea în preajma Sfintei Euharistii (I Cor. 11, 20-34), iar cei ce postesc ştiu că stomacul plin nu se împacă cu rugăciunea curată. Astfel, postul unit cu rugăciunea ne face să fim biruitori împotriva vicleanului vrăjmaş, după cum Însuşi Domnul ne învaţă (Mt. 17, 21).