Răspunsuri duhovniceşti: Naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu

Preacucernice părinte Ioan Necula, ce ar trebui să însemne pentru tinerii soţi venirea pe lume a unui copil în sânul familiei lor?

Evident, împlinirea şi deplinătatea iubirii care îi leagă. Când un copil se naşte, nu se schimbă doar modul de viaţă al soţilor, ci şi însăşi raţiunea de a trăi, pentru că iubirea cunoaşte şi alte sensuri, se ridică la un alt grad de desăvârşire. Iar acest lucru nu se întâmplă doar când apare primul copil, ci la fiecare astfel de binecuvântare a lui Dumnezeu, căci fiecare copil înseamnă un sens nou şi unic al iubirii într-o familie. Prin naşterea de prunci, o familie îşi însuşeşte propria-i menire, aceea de a împărtăşi prin procreere tocmai liantul ei: iubirea. Fiecare copil este expresia iubirii dintre părinţii săi, de aceea putem spune că atunci când venirea pe lume a unui prunc este evitată, sau, chiar mai rău, împiedicată în mod voit, iubirea se perverteşte, se încuie în graniţele egoismului.

Cum îi putem îmbărbăta pe soţii care nu pot avea copii, deşi îşi doresc acest lucru?

Din nefericire, sunt numeroase astfel de situaţii, motivele diferind de la caz la caz. Deşi o astfel de neîmplinire aduce multă suferinţă, totuşi mi-a fost dat să văd şi numeroase licăriri de speranţă în ochii celor ce trăiesc asemenea tristeţi, anume speranţa că Dumnezeu se va milostivi spre rugămintea lor. Sunt convins că dacă vor stărui cu post şi rugăciune înaintea lui Dumnezeu, cererea lor nu va rămâne neîmplinită. S-au mai văzut şi se cunosc multe astfel de minuni. Aş dori, însă, să aduc în discuţie şi faptul că sunt foarte mulţi copii care nu au parte de căldura şi dragostea unei familii, copii care au fost părăsiţi de mame încă de la naştere şi care acum trăiesc cu nădejdea că cineva, cândva, îşi va îndrepta atenţia spre ei şi le va oferi ceea ce orfelinatul nu le poate oferi deplin: dragostea părintească. Înfierea unuia sau mai multor copii duce iubirea la o altă dimensiune, aceea a dragostei necondiţionate.

La ce ar trebui să se gândească soţia şi soţul atunci când iau în considerare întreruperea unei sarcini?

Atunci când nu este vorba de motive medicale grave, o astfel de hotărâre nu ar face altceva decât să mutileze teribil sensul iubirii dintre cei doi soţi şi chiar să altereze profund şi iremediabil convieţuirea lor în bună înţelegere. Acest lucru se datorează faptului că vor apărea inevitabilele remuşcări, totul fiind o chestiune de timp. Invocarea sărăciei, a instabilităţii sociale, a faptului că primează realizarea pe plan profesional nu face altceva decât să scoată la iveală egoismul şi cinismul din noi, dovedindu-ne incapacitatea de a oferi ceea ce noi pretindem altora: iubire. Cei care iau o astfel de hotărâre ar trebui să se gândească la acele femei care din luna a 2-a sau a 3-a de sarcină îndură tratamente costisitoare şi dureroase, pentru care spitalul devine o a doua casă, fără ca măcar să aibă garanţia faptului că îşi vor duce sarcina până în punctul în care vor putea să se bucure de gânguritul şi zâmbetul pruncilor lor. Naşterea de prunci este un dar al lui Dumnezeu, să nu îl batjocorim!